Blog / Care asistent dom’le? de Radu C.

Mi-ar fi bine daca n-as vedea chipul irizat al preotului, oricare ar fi el, atunci cand imi vorbeste. Mai mult ma incurca. Si asa nu stiu pe ce lume traiesc. Si ma consider ignorant peste masura si nu gasesc nicio cale sa razbesc spiritual, material, nicicum. Atunci cand ma apropii de linistea pe care mi-o da credinta, in felul meu simplu si neorganizat, preotul, pastorul, lipsit de grijile lumesti si ma alunga cu cuvantul sau rectiliniu si uniform. Ce se face ca nu pricepe el, este ca oamenii au nevoie de Dumnezeu real, viu, prezent, nu de clisee si ritualuri. O stare de urgenta -cea in care ma aflu eu si omenirea in general- impune rezolvari de urgenta. Indelunga rabdare este la fel de folositoare ca si tratamentul profilactic in stadii terminale de boala. Si pompierii ar trebui sa aiba rabdare si focul se va stinge singur. Nu pun la indoiala buna credinta a slujitorilor bisericii. Doar metoda folosita, nu numai cu mine, cu toti cei ce pasesc in biserici.

Cu sanatatea trupului e cam aceeasi poveste. Te doare, rabzi in opt cazuri din zece. Celelalte doua, fericite, au noroc de interventia divina. Exista un sistem de asistenta medicala pentru neasigurati. Dar unde e mizerie, e si boala, inclusiv psihica. Sistemul amintit nu este pregatit si nici nu preia cazurile toate. Norocul vine dinspre asistenta sociala.

Ce face asistentul social nu stiu sa spun exact. Un fel de manager si avocat. Totusi e doar asistent. Nu iau dupa definitii din enciclopedii. Din cate am observat eu, sunt niste omuleti foarte determinati care joaca rol de mama dar si de soacra, in viata asistatului. Pana acesta, chipurile, isi revine. Eu sunt de putin timp asa si sper sa imi revin; dar unii s-au nascut cu asistenta sociala alaturi. Asistatul, privilegiatul, eu adica, nu sunt in stare sa inteleg situatia. De multe ori ma rastesc la cel ce incearca sa ma indrume. Il cert si ii nesocotesc sfaturile, cu toate ca e singurul dintre cei ce ma inconjoara, care nu-mi impune, ci-mi propune. Odata, am auzit o vorba: “…pe noi ne confunda lumea cu infirmierele. Oamenii cred ca noi schimbam asternuturi si scutece…”. O vorba venita de la un om care suporta o astfel de confuzie. Nu am stiut cu sa reactionez dar am promis sa reflectez. Am reflectat. Asistentul social e un broker la bursa vietii. Pentru mine, asistentul social este prietenul aparut pe drum atunci cand nu mai am mai avut niciun prieten. Cel care apare in tinuta “de scandal” in locurile in care nu-l astepti. In subsoluri tenebroase sau la sectia de politie ca sa-ti faci acte. La spital, cand esti bolnav sau la patronul care uita sa-ti dea banii munciti. Asistentul este la randu-i om si reactioneaza ca atare. Am putea sa punem automate de asistenta sociala la intrarile din primarii. S-ar putea crea aplicatii pentru sistemul android, sau edita pliante. Chiar daca nu-i stiu definita din nomenclator, un asistent social ramane, inainte de toate, un om. Iar conditia aceasta creaza obligatii. Pe care el, de multe ori le intelege, pe cand eu nu. Nu am vrut sa fiu patetic, dar nu m-am priceput altfel. Nu uitati cu cine stati de vorba…

Vanat de opinia publica sunt, pentru ca nu-mi stiu obligatiile, pentru ca nu ma port cum se cade. Pasat de institutii sunt, pentru ca nu-mi cunosc drepturile si nici nu ma intereseaza. Alungat din magazine sunt pentru ca am unele obiceiuri neconforme. Societatea ma exclude iar eu ma autoizolez pentru ca urma de rusine care mi-a ramas, ma alunga din societate, unde nu-mi gasesc locul considerandu-ma complet dezagreabil. Ce mi-a ramas? Sa ma mut intr-o lume paralela, lume in care lumea sa ma confunde cu unul de-ai lor, sa uit si eu cine sunt si sa gasesc un nou drum. Sau sa astept o minune, o mostenire de la vreun miliardar despre care n-am stiut ca mi-e ruda. Sau sa-mi iasa numerele la loto. Cred totusi ca am sa ma trezesc la realitate, am sa ma spal si-am sa refac terenul pierdut. Puterea e in fiecare, cu voia Lui Dumnezeu.

M-as face si eu asistent social, dar nu cred ca se castiga bine..