Blog / Cartile ii tin de urat

alexandru mihneaDl Alexandru a ajuns sa doarma in strada in urma cu doar 3 luni. A fost excrocat imobiliar, si din pacate nu mai poate face nimic pentru a-si recupera apartamentul.

Se adaposteste in zona Dristor, sub o baraca cand se strica vremea si ploua, si sta pe o banca atunci cand e vreme cat de cat buna. Nu cerseste, pentru ca lumea il ajuta cu cate ceva de mancare, insa isi doreste sa isi petreaca timpul citind carti de astronomie pentru ca ar vrea sa se puna la curent cu ce descoperiri au mai avut loc in sistemul solar dupa 2000. Ar citi si ceva carti de istoria stiintelor, tot ce tine de lumea noilor descoperiri, insa nu are de unde sa intre in posesia unor astfel de carti.

Pentru zilele acestea de toamna, ar avea nevoie de o pelerina de ploaie si de o pereche de incaltari marimea 42.

Profesionistii Samusocial au demarat procedurile necesare pentru a-i gasi un adapost in sectorul 3, iar apoi un loc de munca conform cu pregatirea anterioara.

Daca il puteti ajuta cu donatii de carti, o pereche de incaltari potrivite de toamna si o pelerina de ploaie, va rugam sa le aduceti la centrul Samusocial din Sos Grozavesti nr 82 bis, zona Piata Leul – Gradina Botanica, cu specificatia « Dl Alexandru ».