inapoi

Blog / Ceea ce nu stiam …

Postat de Samusocial pe 13 Jan 2011
Nu-mi venea sa cred ca este posibil, dar am preferat s-o fac pe indiferentul, aruncand in stanga si dreapta priviri patrunzatoare simbolizand un cat se poate de curat “Oricum avea sa se intample, mai devreme sau mai tarziu”, pentru ca eu anticipasem totul, mai putin….
Dimineata cand m-am trezit am inceput sa intrezaresc prin ceata mahmurelii o alta ceata, cea adevarata, pentru toti, cea a zilei de 21 decembrie ’89. O zi cat se poate de gri si de urata, fara ceva de baut! Nevasta-mea se agita prin casa, cu ibricul intr-o mana si cu o sticla de vermut in cealalta mana. Atunci, de-odata toata ceata s-a risipit pentru mine. Se intrevedea o zi minunata!
Numai ca evenimentele zilei nu au intarit nimic din ceea ce prevazusem eu: o zi normala din viata mea.
Acea zi n-a fost singura care m-a surprins. La inceputul noului an m-am trezit la usa mamei cu bagaje pe langa mine. Oare cum am ajuns aici? In aceasta situatie? Ca doar mi-am luat votca de dimineata ca sa pot sa gandesc cat mai clar.
Cu telefonul pe langa mine am tot asteptat un semn de la sotie. Ca doar ne-am mai certat si alte dati. Dar de fiecare data ne-am impacat. Dupa o perioada mai mare in care am asteptat un semn, am inceput sa ma gandesc la ce greseli am facut. Dupa cate imi amintesc, nici una. Ia sa mai iau o gura de votca sa mai ma dreg putin.
Cum m-am vazut parasit, am locuit in continuare la mama. Insa dupa decesul ei, nimanui nu i-a mai pasat de mine. Nici la serviciu nu m-au mai vrut. Asa m-am trezit intr-o zi friguroasa ca sunt in strada. Cum am ajuns aici? Iar am fost luat prin surprindere. Unde am gresit?
Ceea ce nu stiam era ca prietena mea cea mai buna, bautura, m-a adus aici. Acum, dupa ce am supravietuit 10 ani in strada si am reusit sa o parasesc, pe ea, pe bautura, mi-am dat seamna unde gresisem. Viata mea fusese intr-o ceata permanenta. Nu intelegeam ca tot ceea ce faceam nu putea sa duca decat la greseli din ce in ce mai mari, care m-au adus in situatia de criza. Am devenit om al strazii!
Dupa ce am primit ajutorul necesar si m-am mobilizat, mi-am recapatat viata pierduta: am un loc unde sa stau, am un loc de munca si am si o relatie frumoasa! Si cand ma gandesc cat am pierdut!

de Razvan, ex-beneficiar Samusocial

Nu-mi venea sa cred ca este posibil, dar am preferat s-o fac pe indiferentul, aruncand in stanga si dreapta priviri patrunzatoare simbolizand un cat se poate de curat “Oricum avea sa se intample, mai devreme sau mai tarziu”, pentru ca eu anticipasem totul, mai putin….

Dimineata cand m-am trezit am inceput sa intrezaresc prin ceata mahmurelii o alta ceata, cea adevarata, pentru toti, cea a zilei de 21 decembrie ’89. O zi cat se poate de gri si de urata, fara ceva de baut! Nevasta-mea se agita prin casa, cu ibricul intr-o mana si cu o sticla de vermut in cealalta mana. Atunci, de-odata toata ceata s-a risipit pentru mine. Se intrevedea o zi minunata!

Numai ca evenimentele zilei nu au intarit nimic din ceea ce prevazusem eu: o zi normala din viata mea.

Acea zi n-a fost singura care m-a surprins. La inceputul noului an m-am trezit la usa mamei cu bagaje pe langa mine. Oare cum am ajuns aici? In aceasta situatie? Ca doar mi-am luat votca de dimineata ca sa pot sa gandesc cat mai clar.

Cu telefonul pe langa mine am tot asteptat un semn de la sotie. Ca doar ne-am mai certat si alte dati. Dar de fiecare data ne-am impacat. Dupa o perioada mai mare in care am asteptat un semn, am inceput sa ma gandesc la ce greseli am facut. Dupa cate imi amintesc, nici una. Ia sa mai iau o gura de votca sa mai ma dreg putin.

Cum m-am vazut parasit, am locuit in continuare la mama. Insa dupa decesul ei, nimanui nu i-a mai pasat de mine. Nici la serviciu nu m-au mai vrut. Asa m-am trezit intr-o zi friguroasa ca sunt in strada. Cum am ajuns aici? Iar am fost luat prin surprindere. Unde am gresit?

Ceea ce nu stiam era ca prietena mea cea mai buna, bautura, m-a adus aici. Acum, dupa ce am supravietuit 10 ani in strada si am reusit sa o parasesc, pe ea, pe bautura, mi-am dat seamna unde gresisem. Viata mea fusese intr-o ceata permanenta. Nu intelegeam ca tot ceea ce faceam nu putea sa duca decat la greseli din ce in ce mai mari, care m-au adus in situatia de criza. Am devenit om al strazii!

Dupa ce am primit ajutorul necesar si m-am mobilizat, mi-am recapatat viata pierduta: am un loc unde sa stau, am un loc de munca si am si o relatie frumoasa! Si cand ma gandesc cat am pierdut!