Blog / Cei ce poarta intotdeauna cravata

Il vad pentru prima data. Am in fata o persoana trecuta bine de 50 de ani, imbracata cu o camasa impecabila la care este asortata o cravata ciudata. Foarte colorata. Pantalonii sunt imbracati neglijent. Este al treilea domn al strazii pe care il vad astazi cu cravata. Vorbeste balbait, cu foarte multa greutate. Cuvintele, desi incomplete, ii ies rapid din gura. Se scuza. Stie ca se face cu greu inteles.

Intreb unde doarme. Raspunsul este clar si concis. La Banca Nationala, in parc. Doresc sa scriu locul de adapostire intr-o fisa. Realizez, dupa un timp, ca nu exista nici un parc in zona Bancii Nationale. Ii cer sa-mi explice mai exact. Raspunde, iritat.

„ – La banca nationala in parcul National”.

Sunt amuzat de confuzia mea. Acum inteleg. Doarme pe o banca in parcul National. Cunosc limbajul persoanelor fara adapost dar in fiecare zi mai invat un cuvant, o expresie noua. Stiu ce inseamna „sa parchezi”, stiu cum este sa-ti tii in maini „garsoniera” si stiu ce este „foaia de caine”. Sticla ieftina de vodca, are pe putin vreo cinci denumiri. „Banca nationala” m-a luat prin surprindere. Recunosc, domnul din fata mea imi aminteste de un om al strazii pe care il simpatizez. Si el are un umor involuntar formidabil.

Aflu ca a urmat, cu mult timp in urma, o facultate. Psihopedagogie Speciala. Se autoironizeaza. Trebuie acum sa faca logopedie cu el insusi.

Aduna fier vechi pentru a supravietui. Imi spune cu mandrie, aratandu-mi bratul batran, cum il tine spinarea sa duca intr-o mana sase kg, iar in cealalta alte sase. In spate poate duce peste o suta kg. Daca doresc poate sa-mi arate. „Poate altadata” raspund, desi omul ma priveste cu o figura dezamagita. Dimineata devreme a incercat, intr-un lac, sa se spele la propriu si la figurat, imi spune. Nu crede ca a reusit.

Cu capul este aproape binisor. Medicii i-au facut o operatie pe creier, cu un prognostic rezervat.

„ – Mi-au spus ori mori ori ramai tampit. Nu am murit”.

Cunoaste tehnici de aparare. Cunoaste tehnici de supravietuire. Spune cu mnadrie ca poate sa supravietuiasca 2 saptamani doar cu apa. Il cred.

A avut un accident de masina. Are si o hepatita. Imi transforma, printr-un algoritm complicat, costul unui kg de fier vechi in echivalent medicamente. Cu ce castiga intr-o zi cumpara vreo 7-8 pastile. Cere farmacistei cateva medicamente pentru „prostul” si face un semn catre cap. Mi-l imaginez iesind dintr-o farmacie cu 7-8 pastile intr-o mana. Acum in mana are un ziar. Cauta in gara ziare citite si aruncate. Inactivitatea il omoara. Daca nu face altceva, citeste.

Inteleg ca se respecta. De multi ani bea o cafea in fiecare dimineata. Sunt putin surprins. Imi explica vorbind cu intelegere, ca unui copil. Arata relativ curat si poate intra in orice crasma. O cafea costa doar 1 leu nou. Are si o solutie de rezerva. Automatul de cafea.

Imi explica cum foloseste automatul de cafea dintr-un spital. Isi foloseste piciorul bolnav ca sa treaca de paznicul de la intrare.

„ – Apoi nu ma mai intereseaza ortopedia”.

Rade. Rad si eu. Este vizibil satisfacut. Are pofta de vorba.

Imi vorbeste de o fosta sotie, directoarea unui spital din provincie. Evita sa mearga in zona in care a fost casatorit. Ii este rusine. Intelege discutia noastra ca pe o spovedanie.

„ – Ma duc seara sa-mi ocup patul, un altul mi-o poate lua inainte”.