Blog / Comandantul

Fost militar de cariera, pensionat sau restructurat din randurile Unitatii din care a facut parte, este numit (pentru a-si reintregi fondurile, si-asa mici) Sef sau Director intr-o companie. Absolvent de scoala militara sau Drept, conduce destinele acelei societati cu mana de fier asa cum a fost obisnuit o viata. Este directorul “ideal”. Organizeaza socitatea dupa criteriile cunoscute aducand in subordine in functii de raspundere fosti colegi pe care-i cunoaste, il cunosc si cu care spera sa redereseze din punct de vedere financiar toate problemele nerezolvate pana atunci. In felul acesta transforma acea societate intr-o mica divizie sau subunitate, conform specificului carierei din care provine. Subordonatii il numesc “Comandantul”.
Nimic iesit din comun pana aici. Dar ce te faci in momentul in care in mica ta unitate se angajeaza o persoana care nu are nimic de-a face cu o structura. Nu a fost ofiter si nu este obisnuit sa execute intocmai si la timp un ordin fie el bun sau gresit. Il disciplinezi, il transformi impotriva vointei lui intr-o unealta. Este un exempu negativ pentru ceilalti.
In mica ta subunitate organizata ca un ceasornic, o rotita daca merge gresit trebuie inlocuita sau reparata. In firma ta nu ai voie de democratie. Ce daca individul este foarte bun? Ce daca rezolva problemele tehnice cu care tu, Comandantul, nu ai tangenta? Ordinul e ordin. Trebuie executat. Ce daca e gresit? O viata intreaga ai ordonat si nimeni nu a avut curajul sa te contrazica. Cine este acel individ care ia decizii de unul singur, chiar daca acele decizii sunt bune? Stica armonia grupului. Ce trebuie facut? Sa-l dai afara nu poti. Ai nevoie de el. Este mai bun decat tot ce ai avut pana acum. A reusit in decurs de 2 luni sa rezolve toate problemele tehnice pe care ceilalti nu reusisera.
Firma merge bine. Imaginea s-a imbunatatit. Profitul a crescut. Cresterea economica este mai mare ca oricand. Cum trebuie procedat? Aplici o metoda prin autoeliminare. Ii faci viata amara pana pleaca singur. In felul acesta este acoperit. Nu-i vina ta ca personajul nu a reusit sa se adapteze rigorilor militare impuse de tine. Este o pierdere nesemnificativa in ansamblu.
Dar ce se intampla cand acel personaj nu pleaca? Se complace in aceasta situatie? Incepe sa lucreze si el la fel ca ceilalti? Adica mai incet, mai prost? Il penalizezi. Pe ce motiv? Nu a indeplinit sarcinile de serviciu trasate la sedinta operativa. Ce daca prin acest lucru a adus profit firmei? Nu este disciplinat. Strica angrenajul! Daca vorbesti cu el in domeniul pe care il cunoaste foarte bine esti dezavantajat. Te contracareaza cu argumentele tale. Este intelgigent si bun meserias. Are si experienta. Te face sa te simti pasind intr-un teren minat. Te pune in inferioritate. In consecinta, il eviti. Transmiti ordinul prin intermediari. In felul acesta poti penaliza si intermediarul pentru ca nu a inteles bine ordinul si nu l-a transmis asa cum trebuie.
In acest mod Comandantul este intotdeauna perfect. Nu greseste niciodata.
Subordonatii? Uneltele lui. Fie lipsite de verticalitate in sensul de ce executa orbeste tot ce li se ordona, fie perfide, facandu-se ca executa si fentand meseria. Comandatul este si uman. Accepta un subordonat care spune cu nonsalanta ca nu stie sa execute cutare comanda desi prin acest lucru dovedeste ca nu are ce cauta in acel departament. Insa poate fi ajutat de acel nesupus. In felul acesta se descalifica. Ori spune “nu stiu”, ori se subordoneaza facand ce stie mai bine. In ambele cazuri nu este meritul lui, ci al Comandantului. Acesta este acoperit indiferent de situatie. Iese bine? Ordinul a fost corect. Nu iese bine? Asta este. Lucrezi cu oamenii. Nu toti sunt perfecti. Cu o singura exceptie: Comandantul.

La buna revedere
Bunii mei

De Boschetarul Roman