Blog / Iti poti imagina ca pentru a salva o viata ai nevoie
chiar si de 2 ani de lupta cu birocratia si cu refuzul autoritatilor?
de Nicoleta Popescu, medic echipa mobila de zi
Adrian P., in varsta de 33 de ani, din Bucuresti, este un caz al Echipei Mobile de Zi. L-am intalnit in adapostul Casa Ioana unde am fost solicitata, in calitate de medic, sa-I curat o rana si sa-l pansez. Povestea lui este simpla si foarte cruda: a ajuns sa nu mai aiba casa lui in urma unui accident de munca dupa care nu s-a mai recuperat nici pana in prezent, si dupa decesul mamei sale. De-atunci nu si-a mai putut plati chiria, pentru ca nu a mai putut munci.
In luna Mai 2008 a suferit un accident de munca in urma caruia, pe langa traumatisme minore, a prezentat o fractura de tibie si peroneu la gamba stanga. Dus de urgenta la spitatul Floreasca, medicul de garda a decis punerea unui fixator extern la nivelul oaselor, care trebuia tinut aproximativ 2 luni cu control periodic din 3 in 3 saptamani, pentru a verifica daca oasele se sudeaza. Ramas fara adapost si fara niciun sprijin financiar, Adrian a dezvoltat o infectie la rana, la aproximativ 3 luni de la accident.
De-aici incepe aventura noastra!
Imediat ce l-am cunoscut pe Adrian, alaturi de colegii de pe Echipa Mobila de Zi, am decis sa il ajutam prin orice mijloace sa-si recapete mai intai sanatatea, si apoi sa isi reia viata, incet, de la zero.
Asadar, dupa curatarea focarului de infectie m-am adresat medicului ortoped de la Spitalui Floreasca pentru control si scoterea fixatorului, insa am fost amanati pana la prima garda a aceluiasi doctor, ceilalti medici refuzand sa intervina.
Depasind cu aproximativ 3 luni termenul de purtare al fixatorului, piciorul pacientului nefiind miscat a ramas in echin. Dupa scoaterea fixatorului a fost pus in gips pe perioade de cate 1 luna, cu control Radiografic. De fiecare data a fost transportat de Echipa Mobila de Zi cu masina si raspunsul medicilor de la urgenta era acelasi: “oasele nu s-au fixat” si se repeta punerea gipsului. In toata aceasta perioada, Adrian a trait din mila colegilor de la adapostul Casa Ioana.
La sfarsitul anului 2008, a venit o noua nenorocire: adapostul Casa Ioana a fost desfiintat. Adrian a ramas in strada, in caruciorul cu rotile si cu handicapul capatat in urma accidentului de munca. De mila, trecatorii au inceput sa-I dea bani de pomana, bani cu care Adrian isi permitea doar sa supravietuiasca, insa igiena deficitara si frigul, care a venit odata cu anotimpul rece, l-au adus in pragul disperarii.
Dupa 8 luni de chin si de purtare a gipsului, fara sudarea oaselor, medicul specialist din cadrul Spitalului Municipal s-a decis sa il interneze, chiar daca nu era asigurat, si sa il opereze punand o placa cu suruburi care sa prinda oasele. Adrian a fost foarte fericit ca va dormi in pat timp de 2 saptamani.
Post operator totul a decurs bine, a primit o donatie de la o doamna binevoitoare din zona unde Adrian a stat si a locuit in gazda cu banii primiti, timp de o luna. Singura problema s-a dovedit a fi tot una de sanatate – piciorul a ramas in echin si i-a fost recomandata terapie prin Kinetoterapie. Din cauza faptului ca a fost amendat pentru ca cersea, Adrian nu a putut beneficia de ajutor social si de asigurare medicala, astfel incat nu a putut urma recuperarea medicala postoperatorie.
Acum, la aproximativ 2 ani de la accident, recuperat partial prin efort propriu, se deplaseaza in carje, dar nu renunta la caruciorul cu rotile deoarece a descoperit ca numai asa obtine banii necesari pentru a plati chiria. Sta intr-o baraca unde nu are decat un pat, nu are lumina, gaze si nici baie. Pentru toate acestea plateste 300 Ron.
Cazul impresionant al lui Adrian a ajuns la Dl Vadim Tudor, care s-a oferit sa-i plateasca asigurarea medicala pentru a putea beneficia de servicii medicale de specialitate. Cu toate acestea am intampinat refuzuri de ajutorare din partea unui medic ortoped si a Kinetoterapeutului de la Spitalul Foisor, care au pasat cazul de la unul la altul, nedorind sa il solutioneze.
In acest moment, cazul lui Adrian nu este complet solutionat. Din punct de vedere social Adrian va beneficia in scurt timp de ajutorul social, urmand sa-si achite si amenzile primite in urma cersetoriei. Insa din punct de vedere medical, numai datorita anumitor persoane care au bunavointa speram sa solutionam acest caz.
In astfel de situatii este cel mai bine ca fiecare dintre noi sa facem un exercitiu de imaginatie si sa ne punem macar o clipa in locul lui Adrian. Cu siguranta astfel de povesti triste nu ar mai exista. Credem uneori ca saracia inseamna sa iti fie foame, sa fii dezbracat si fara casa, dar saracia de a fi nedorit, neglijat, ignorat este cea mai mare saracie.
