Blog / Ne este la indemana sa salvam vietile semenilor nostri!

de Monica Tăutul, manager de comunicare

Poveştile oamenilor cu care noi, cei de la Samusocial din România, lucrăm sunt diferite de la un caz la altul, însă toate sunt poveşti dintre cele mai triste. O dată la fiecare 4 ani populaţia adulţilor străzii se înnoieşte cu tinerii adulţi ai străzii, cei dezinstituţionalizaţi dar fără soluţie de viaţă. La atingerea majoratului sunt condamnaţi să locuiască în stradă. Dintre aceştia, puţini sunt cei care doresc să primească o nouă şansă, să iasă din stradă, să aibă un rost al lor. Pe ei încercăm să-i ajutăm să-şi redobândească identitatea, să-şi găsească rostul, iar cei care sunt suficient de motivaţi, să-i ajutăm să-şi găsească un loc de muncă.
Am întâlnit un tânăr care încă mai avea puterea să spună că o să-i fie bine, în condiţiile în care viaţa lui, până la vârsta de 23 de ani, a fost una foarte grea. Din păcate, în povestea lui se regăsesc poveştile multor tineri din România!
Povestea începe simplu (şi de câte ori nu am auzit acest început!): “Tatăl bun s-a despărţit de mama mea când aceasta era însărcinată cu mine. Tatăl pe care l-am cunoscut eu era un consumator de alcool. Tot de-aici au început bătăile. Întai cu mama şi apoi cu noi.” După 8 ani de chin şi suferinţă, de bătăi şi scandaluri, mama lui Bogdan a decis ca el, împreună cu fratele lui mai mare să trăiască la un cămin de stat – Orfelinatul 9 Mai din Buşteni. “Dacă ajungi să creşti într-un orfelinat, nu mai vezi frumuseţea Buşteniului.” Bogdan simte că a pierdut acest simţ, însă nu de tot. E sigur că undeva, acolo în sufletul lui, mai există o fărâmă care va putea să recunoască frumuseţile oraşelor sau ale altor lucruri din viaţă. “La orfelinat nu mai ştiam ce e aia iubire faţă de oameni. Acum, cu timpul, încet-încet, învat iar să respect lumea.”
După ce am stat de vorbă cu Bogdan am înţeles drama prin care trece, invariabil, un tânăr care a avut ghinion şi care ar fi putut să crească într-o familie frumoasă, unită, în care nu există certuri sau bătăi.
“În orfelinat educatorul ştia de toate aceste abuzuri, însă nu a luat nici o măsură. Nu a facut nimic. Aşa că am fugit. Când eşti copil şi treci prin tot feluri de nenorociri, cum a fost orfelinatul pentru mine, nu te gândeşti că fugi şi nu ai unde să te duci. Pur şi simplu vrei să scapi de calvar şi nu te mai întorci. Au fost nopţi când afară ningea fără oprire, iar eu am dormit pe băncile din staţiile de autobuz. E foarte greu. Noaptea dormeam ghemuit, mă trezeam îngheţat, iar la ora 4 dimineaţa mă trezeam şi mă urcam în autobuze. Şi mergeam cu ele până mă încălzeam.”
Bogdan, prin optimismul său, m-a impresionat teribil. După cei 13 ani de stat în stradă lui Bogdan nu-i tremură vocea nici cînd îmi povestea că nu i-a fost teamă să-şi ia viaţa în mâini. Trebuia să facă ceva. Şi dacă nu reuşea să răzbească, până acum ar fi fost calcat în picioare de cei mai puternici. A căutat şi de lucru, minor fiind, însă din cauză că nu puteau să-i facă contract de muncă pentru că angajatorii riscau amenzi, locurile de muncă erau puţine şi plătite prost.
“Se zice că cei care trăiesc în stradă au mai multă libertate. Dar nu e chiar aşa. Totul are un preţ.”
Trebuie să înţelegem cu toţii că nu toţi cei care sunt în stradă au ales să trăiască aşa. E greu pentru că nu ai un adapost, nu ai siguranţă, nu ai mâncare, nu ai aproape nimic. Decât hainele de pe tine şi poate doar un schimb. Mulţi dintre adulţii care vin la Cabinetul nostru, al Samusocial din România, se plâng că sunt jefuiţi, că sunt alungaţi, că li se fură şi puţinul bagaj pe care îl au cu ei. Datorită tinereţii, Bogdan mai are în inimă o fărâmă de optimism: “Chiar dacă nu am nimic material, în inima mea mai am o fărâmă de speranţă că se mai poate schimba ceva. Azi un pic, maine un pic. Şi lucrurile încep să se îndrepte. Ce să facem mai departe? Trebuie să arătăm lumii că nu suntem aşa cum cred ei, ci că mai există o fărâmă de bunătate în noi.”
Şi lucrurile chiar pot arăta bine pentru el. Pentru că este ambiţios şi îşi doreşte să-şi refacă actele pentru că i-au fost furate. “Nu am acte de identitate, deci nu exist. Şi ca să mă angajez undeva trebuie să am actele în regulă. Trebuie să mai am puţină răbdare.”

Iar colegii mei de la cabinetul medico-psiho-social încearcă să-l ajute în procesul de reinserţie socio-profesională, prin obţinerea, mai întâi, a actului de identitate, iar apoi, prin identificarea traseului de calificare profesională pe piaţa reală a muncii.

Viaţa poate începe, încă o dată, şi de la 51 de ani!
La începutul acestui an am făcut cunoştinţă cu un beneficiar, un domn de 51 de ani, care a venit la cabinetul nostru pentru a cere ajutor în găsirea unui loc de muncă. Aceasta a fost singura lui cerinţă. După ce am stat de vorbă cu dumnealui, am constatat că această persoană avea nevoie mai întâi de toate de un ajutor medical, şi după aceea, de un loc de muncă. Însă ştia că nu are cui să-l ceară şi că tot ce avea de făcut era să aibă răbdare.
Şi povestea domnului Valentin este tristă. Mulţi dintre beneficiarii noşti au ajuns în stradă în urma unei înşelătorii imobiliare. Şi pentru că acest lucru nu este suficient pentru un om, în urma unui accident de muncă, din cauza unei lovituri la cap, s-a ales şi cu cataractă la ambii ochi. Mai întâi aceasta s-a declanşat la ochiul drept, iar după un an şi ceva, a acoperit şi ochiul stâng. În prezent, vede ca şi cand ar avea o pungă de plastic transparent, peste ochi.
După necazul cu pierderea casei, domnul Valentin a fost nevoit să locuiască din mila oamenilor, si să ocupe o garsonieră dezafectată din cartierul Ferentari. Binenteles că neavând apă curentă şi electricitate pentru a se întreţineşi îngriji, şi din cauza bolii şi-a pierdut locul de muncă, după 25 de ani de serviciu stabil. Din vorbă în vorbă cu sărmanii Bucureştiului, adică alţi beneficiari de-ai noştri, a aflat de noi, de Samusocial, că îl putem ajuta să-şi caute un loc de muncă, printre multe alte servicii pe care le oferim. Întrebarea fireacă ar fi “De ce nu se poate adresa unei instituţii de specialitate, respectiv un spital de urgenţă pentru a se opera la ochi şi a-şi putea căuta şi singur un loc de muncă?” Răspunsul este simplu: conform legislaţiei actuale, orice persoană care nu şi-a mai plătit contribuţia la sistemul de asigurări de sănătate în ultimele 6 luni nu mai poate beneficia de nici un fel de asistenţă medicală gratuită. Nici măcar de un set de analize de sânge.
Astfel, dl Valentin a venit la noi şi ne-a cerut ajutorul.
Pentru noi, domnul Valentin se încadrează în grupul celor care au o rată foarte mare de reuşită în procesul de reinserţie socio-profesională, având în vedere experienţa sa în muncă şi faptul că se încadrează în grupa de vârstă încă activă.
Ne-am mobilizat să îl ajutăm, mai întâi, în recuperarea sănătăţii ambilor ochi, printr-o campanie de strângere de bani pentru a-i cumpăra cristalinul necesar pentru ochiul drept. Împreună cu BRD Groupe Societe Generale am reuşit să strângem banii necesari prin crearea unui cont special destinat acestui caz.
Nu am fost deloc surprinşi când concetăţenii noştri au rezonat cu acest caz şi cu această poveste şi am reuşit să strângem în timp util banii pentru operaţie.
Tot ce ne-a mai rămas de făcut este să aşteptăm să-şi revină din punct de vedere medical şi să demarăm în forţă procesul de plasare pe piaţa muncii.

Cu doar 2% putem schimba vieţi!
Astfel de poveşti de viaţă trebuie spuse. De fapt, cu toţii le ştim, însă nu le conştientizăm, şi ne comportăm ca şi când totul este în regulă. Însă, din cauza problemelor noastre zilnice, ale grijilor, nu ne mai batem capul şi cu ale altora.
Asistenţii sociali şi medicii Samusocial din România se încarcă în fiecare zi cu astfel de probleme, pentru că problemele beneficiarilor devin, implicit, şi ale lor. Se străduie să găsească soluţii cât mai rapide pentur fiecare caz în parte, să le rezolve obţinerea actelor de identitate, să le găsească locuri de adăpostire în puţinele adăposturi din Bucureşti, să pună cap la cap toate actele necesare pentru dosarele de pensii sau pentru ajutorul social, sau să le obţină un loc la cantinele sociale. De multe ori, pe lângă toate aceste activităţi ce ţin de asistenţa socială, colegii mei încearcă să le faciliteze accesul la serviciile medicale de specialitate, de exemplu pentru intervenţii chirurgicale urgente, sau integrarea acestora în programe naţionale de TBC, HIV/SIDA sau altele de acest gen.
Din păcate, toate aceste servicii costă. De exemplu, asistenţii sociali achită, din fonduri special destinate, timbrele fiscale şi taxele necesare pentru fiecare carte de identitate în parte, medicii sunt nevoiţi să apeleze la laboratoare mai accesibile pentru a face analize de sânge sau alte examinări de specialitate pentru beneficiarii noştri.
Însă există o modalitate prin care un număr mare de persoane ne pot ajuta, şi anume prin redirecţionarea celor 2% din impozitul pe venit. Prin completarea formularului 230 de pe site-ul nostru şi prin urmărirea instrucţiunilor din ghidul de completare, orice persoană care doreşte să-şi ajute semenii poate spune, din acel moment, că a ajutat la salvarea vieţii unui om!