Blog / REFLECTII sau cum sa devii PAFA in trei zile

de Elena Marinescu, asistent social

Nu te regasesti niciodata singur pe strada din intamplare. De cele mai multe ori la baza acestui fapt sta o lunga poveste, care se trage cateodata inca din copilarie. Se aduna atata presiune pe umeri in timp incat la un anumit moment atinge punctul de ruptura. Si te spargi. In acea zi te trezesti singur si mergi, fara scop. Liber. Foarte liber. Greutatea care te zdrobea a disparut ca prin minune. Nu mai e nimic care sa te atinga. Aproape ca-ti fierbe capul gandindu-te la perspectiva ca nu vei mai reveni inapoi. Fiecare pas te indeparteaza de trecut. N-ai nici o o idee despre ce vei deveni si asta te face sa razi. Rasul nu tine mult. Cateva ore doar. Pentru ca apoi e din ce in ce mai putin nostim. Starea de gratie va dura o perioada in care cheltuiesti banii de care inca mai dispui, cateva zile, in cel mai bun dintre cazuri.
Tentatia de a te retrage din joc devine atunci puternica. Poti sa te sinucizi, raspuns care nu te satisface pentru ca fapta are incovenientul de a fi ireversibila. Poti sfarsi mai incet, in alcool, medicamente sau alte substante mai mult sau mai putin halucinogene. Asta dureaza cat dureaza, iar cand se termina nu mai ramane mare lucru de recuperat. Poti, in sfarsit, sa indesi doua fleacuri intr-o “garsoniera” ( a se citi geanta) si sa-ti vezi de drum.
Bun venit in club!

Abatele Pierre, un profesionist in problematica oamenilor strazii, spune ca trei zile sunt suficiente pentru a deveni o PAFA autentica. Oricare ar fi punctul de plecare.
Trei zile fara a manca altceva in afara de sandvisuri si asta daca ai noroc.
Trei zile sa dormi cu teama si sa te trezesti cu frica in suflet la cel mai mic zgomot.
Trei zile pentru a descoperi ca in zorii fiecarei dimineti este racoare chiar in plina vara.
Trei zile fara sa te speli si fara sa-ti schimbi lenjeria.
Trei zile sa mergi in nestire, fara un scop anume.
Trei zile sa suporti incapacitatea de a pune cap la cap doua idei coerente pentru ca iti fierbe capul de atata neliniste.
Trei zile pentru ca ceilalti sa isi intoarca privirile atunci cand te intalnesc.
Trei zile pentru a–ti distruge apartenenta la specia umana.

Ei bine, dupa aceste trei zile incepi sa descoperi ca te simti ca un animal. Orb si surd la tot ceea ce te inconjoara, nu mai este cazul de bune maniere si nu ai decat o singura obsesie: mancare si dormit.
Mai putin ca preocuparile probabile ale unui caine sau ale unei pisici.
Ramai inert si nu poti decat sa constati disparitia brutala a tot ce facea din tine un om. Si nu poti sa observi asta decat in primele zile, caci lucrurile evolueaza (sau involueaza?) repede, foarte repede. Se instaleaza deja comportamentele ancestrale de supravietuire.
Sa te regasesti pe strada fara un sfant este o agresiune de o violenta extrema. Ceea ce este suficient pentru a te rasturna in nebunie sau pentru a te intoarce spre violenta, deci spre inchisoare.
In ce te priveste, ce simti?
Sa zicem ca tu esti mai rezistent.
Sa presupunem ca supravietuiesti mai mult de trei zile…. .
Dar asta este alta poveste.