Blog / Suferinta pafa suferinde

de Logofetopol Avramescu Costel, psiholog

Dincolo de pamant si infinit
Catam sa aflu cerul unde vine.
Si-un glas solemn atunci s-a auzit:
”Si cerul si infernul sunt in tine”
Omar Khayyam

Carl Gustav Jung afirma: ”Dezvoltarea personalitatii asculta numai de nevoie, are nevoie de constrangerea motivationala a destinului interior sau exterior. Natura, chiar cea umana, e pusa in miscare numai de constrangeri care actioneaza cauzal; ea este teribil de inerta si doar cea mai acuta nevoie o poate starni. Dezvoltarea personalitatii este o sansa ce nu poate fi platita decat scump. Ea inseamna si fidelitate fata de legea proprie – o staruinta plina de loialitate si o speranta plina de incredere si totodata o atitudine de felul celei pe care ar trebui sa o aiba omul religios fata de Dumnezeu.”

O incursiune in adancurile acestor oameni este o intreprindere insotita de smerenie, prin ocolisurile si caile gresite pe care destinul le-a oferit lor, o carare din ale carei intortocheli labirintice nu lipsesc indoiala, nesiguranta, frica, insingurarea, groaza, aduse de amintiri ce nu s-au lasat ingropate, de vise pe care arareori le uiti, de boala psihica, de noapte, si de noi, ”ceilalti”.

Expresia ”Speranta moare ultima!” in acest context, ar putea fi masurata, in numarul de zile fara mancare, in orele de nesomn, in sprijinul oferit de semeni, in frecventa ideatiei suicidare, in intensitatea luminii noptii, in pumnul de medicamente folosite in psihiatrie, in resursele de a depasii groaza intalnirii cu ”vocea”.

Specificul PAFA ar consta in ceea ce destinul nu a incercat pe unii dintre noi: violenta, alcoolismul si infidelitatea in familie, moartea prematura a parintilor ori decesul violent al celor dragi, abandonul si uitarea intr-o casa de copii, violul, consumul de droguri ori de aurolac, tratamentul animalic suportat, relatiile promiscue, puscaria, ranile de tot felul provocate de cei dragi, si multe altele.

Dificultatea ori imposibilitatea gasirii unui sens a celor traite, a starnit un abis de rataciri, amagiri si disperari, iar dramele s-au intors la intervale determinate si continua, ca o spirala. Astfel, trecutul, intr-o forma sau alta, este actualizat ori dorit, uneori cu lacomie, mandrie, orgoliu sau furie.
Nostalgia dupa ”ceea ce am fost candva” e un album gata de rasfoit, dorinta de ”a fi ceea ce am fost” exista, dar ”de rusine, prietenii, rudele nu trebuie sa cunoasca ce am ajuns”.

Nevoia de razbunare pentru partea de pamant/avere de care nu a beneficiat, pentru sentimentele ranite, este ascunsa sub aparenta ”este/sunt morti pentru mine, nu mai exista, nu mai vreau sa-i vad.” . Urmarea? Parintii, daca mai traiesc, fratii, surorile ori copiii nu sunt vizitati cu anii. Unii copii nici nu-si cunosc tatal sau mama. Adultul, inselat (a cata oara?) in dragoste ori in afaceri, ca si tatal sau, isi consuma suferinta, impreuna cu alcoolul din pahar, ca si…. Si nu e un deja vu.

Parintele Dumitru Staniloae afirma: ”Atat lacomia cat si mandria isi au radacina in iubirea egoista de sine ca un absolut autonom si independent. Iar egoismul reprezinta o rupere de Dumnezeu, ca centru deosebit de mine al existentei mele. Uitarea de Dumnezeu fiind ultima cauza a patimilor, tamaduirea de ele trebuie sa inceapa de la credinta.” Iar visele in care le apar, lor – PAFA, batranul cu parul si barba alba ori femeia imbracata in alb, nu sunt rare.

Sf. Ioan Gura de Aur spunea: ”Nu socoti, dar, mici aceste pacate ci aduna-le pe toate si scrie-le ca intr-o carte. Daca le scrii tu, Dumnezeu ti le sterge, dupa cum daca tu nu le scrii, Dumnezeu ti le scrie si te si pedepseste. Cand iti cercetezi asa pacatele tale, sa nu fie nimeni de fata, sa nu te tulbure nimeni. Cand te scoli de la masa dupa ce ai cinat si te duci sa te culci, judeca-ti faptele tale. Acesta-i timpul cel mai potrivit. Asa a ajuns Pavel curat. Pentru aceea si spunea: Daca ne-am judeca pe noi insine, n-am fi judecati (I Cor., 11,31).”

Da, Doamne, romanului mintea de pe urma! e o ilustrare a tipului epimeteic. Epimeteu, aflat in fata lucrurilor, se avanta pe marea derularii lor fara sa stea pe ganduri; gandind dupa, el pierde sansa uzufructului. Ceea ce se afla in preambulul actiunii: proiectul, instinctul sau reflexul, lipsesc. Diavolul, este elementul epimeteic care raporteaza totul la trecut si readuce totul la haosul primordial; el gandeste pretutindeni epimeteic.

Astfel, capata continut, afirmatii ale unor PAFA de genul: ”Nu stii ce inseamna sa bati la poarta iadului”, ori ”Strada te schimba in animal” sau ”Cand vine noaptea, vine moartea.”
E vorba de acea noapte fara stele, fara lumina. E vorba de acea bezna materna, legata de mama care a parasit-o, cand era de aproape 2-3 ani, de mama care a batut-o ori l-a indemnat pe tatal (poate primul sau al doilea ori al treilea) sa o faca, de femeie alcoolica care-i punea diazepam in laptele indoit cu apa, ca sa nu fie deranjata, de mama care o dadea noaptea, afara din casa, de femeia (mama, sotie, soacra) dura, autoritara, inflexibila sau intriganta, de partenera narcisica, care-i ”toca” banii, ori infidela ”de ma stia tot satul”, de sotia care ”a intors copiii mei impotriva mea” sau care ”m-a dat afara din casa, ca nu aduceam suficienti bani”, de femeia indiferenta, care nu i-a luat niciodata apararea in fata tatalui.

E vorba de acea noapte in care, in vis, fiarele musca, sfarteca, serpii colcaie in jur, varcolacii, lupii dau tarcoale, vampirii apar, mortii ies din gropi, barbati necunoscuti te impusca, injunghie, fiinte se hranesc cu viata ta, pana ramai unui schelet, ape negre te ineaca, pamantul se zguduie sub explozii, incendii, cutremure devastatoare, armate uriase se infrunta si se omoara reciproc, pana la ultima fiinta.
Uneori, PAFA este aruncat dincolo de traiectoria sa si constrans la actiuni a caror unilateralitate oarba are drept consecinta autodistrugerea – furia oarba, posesiunea.

Unii au fost norocosi: a existat o mama, sotie, bunica, matusa, vecina ori sora care sa substituie rolul principalei femei. Empiric, imaginea tatalui/sotului este mult mai rar invocata; poate si unde, statistic, PAFA de genul masculin sunt preponderente.
”Omul va ajunge sa stie ca el insusi este autorul destinului sau abia atunci cand isi va fi dat seama ca si-a pierdut, din cauza propriei sale inconstiente, cele mai elementare drepturi.”, afirma Jung.
Suferinta e enorma. ”De ce a vrut Dumnezeu asa? Cu ce am gresit? ”Lumea e perversa, hoata. Pe mine cine ma ajuta?” sunt intrebari retorice, puse de ne-spuse ori; ”Daca exista Dumnezeu, imi facea viata mai buna”.

Ava Isaia spunea: ”De dai ceva vreodata ceva cuiva, de i-o ierti, imiti firea lui Isus, de o ceri, imiti firea lui Adam, iar de ceri si dobanda, te arati mai jos si de firea lui Adam.” Altruismul, in randul PAFA, exista, ca si nevoia de a fi iertat. In schimb, puterea de a ierta, e slabita. Biserica nu reprezinta numai o sursa de hrana, bani si imbracaminte. E un loc de vindecare a sufletului, de intarire a credintei vindecatoare in Dumnezeu.

Unele PAFA afirma: ”Viata buna, rea, trebuie traita. Cand imi simt sufletul greu, ma duc la biserica. Imi da Dumnezeu o altfel de putere.”
Constientizarea contrariilor bine-rau, iubire-ura, placere-durere, oricat de chinuitoare ar fi, in clipa in care se produce aduce cu sine sentimentul eliberarii. O tanara PAFA spunea: ”Mi-e dor de mama. I-am gresit mult. As vrea sa ma duc sa-i cer iertare. Cand am fugit de acasa, am vrut doar sa scap de chinuri” si plange.

Si astfel pamantul da roade. Nu mai e un loc plin de resturi urat mirositoare.
”Iar cand va vine in minte sentinta data lui Adam: Pamant esti si in pamant te vei intoarce, minunati-va de nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu, ca noua, care suntem din pamant si ne desfacem in pamant, ne-a fagaduit dobandirea acelor bunatati nespuse gatite celor ce-L iubesc pe El, pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit (I Cor., 2,9) daca noi am voi sa savarsim fapte de virtute si sa fugim de pacat. Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina, vrea ca toti sa fie virtuosi. Asculta ce spune prin profetul, care zice: Nu vreau moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu.” – Sf. Ioan Gura de Aur

”Arta de a trai este cea mai nobila si cea mai rara dintre arte.”
Carl Gustav Jung