Stiri / Viata fara usa la intrare: Tablou de familie

viata-fara-usa-la-intrare

O familie cu doi copii din Bucureşti care trăieşte într-o cameră insalubră de câţiva metri pătraţi are nevoie de ajutor pentru a putea găsi un adăpost sigur şi pentru a le oferi celor mici şansa la o altfel de viaţă.

De Liviu Alexandrescu, voluntar Samusocial

În pragul casei fără uşă, Aura zâmbeşte complice aparatului de fotografiat, ca unui musafir de-abia venit. Strânge ferm mâna fetiţei în palmele ei, ca şi cum i-ar fi teamă să o vadă făcând chiar şi câţiva paşi singură, spre curtea mare şi spre stradă. “Stiţi, noi nu prea am avut, aşa, ocazie să le facem şi lor poze, să se vadă şi ei cum era, când or să fie mai mari”, îşi justifică ea rugămintea de a-i aduce câteva fotografii, la urmatoarea vizită. Marian e mai reticent. “Fotografii cu şobolani şi gunoi îţi trebuie?”, tranşează el discuţia.

Chiar şi fără uşă la casă şi la camera sufocant de mică în care locuiesc, chiar şi cu infiltraţiile din acoperiş şi cu stropii care îşi fac loc înăuntru când se supără ploaia, viaţa se arată mai blândă ca altădată. Ca atunci când au stat pe câmp, sub folii de celofan sau într-un pavilion dezafectat al Spitalului Colentina, de exemplu. Sau că acum trei ierni, când Aura trebuia să nască al doilea copil şi frigul se lasă deja ameninţător peste oraş şi peste viaţa pe care o purta în ea. Atunci a intrat în spital direct din stradă. Micul lor miracol de Crăciun nu si-ar fi gasit loc in vreun scenariu hollywoodian, dar a fost suficient pentru ca vocea firavă a baieţelului abia apărut pe lume să se poată auzi şi acum. Înainte ca femeia să fie externată, Marian a reuşit să găsească mica încăpere din casa dezafectată de la Calea Moşilor colţ cu Bulevardul Carol I, pe care o împart şi astăzi cu alte familii fără adăpost.

viata-fara-usa-la-intrare-1

Singurii bani vin din alocaţiile celor doi copii şi din puţinul pe care Marian reuşeşte să-l strângă din cablurile şi fiarele pe care le mai găseşte căutând prin gunoaie. Fetiţa cea mare, Ana-Maria, e deja aproape de vârsta şcolii, iar micuţul Samir e la vârsta fragilităţii. Ar avea nevoie de puţin mai mult decât casa cât o cutie de chibrituri, fără toaletă şi încălzită cu reşoul, în care apa se aduce cu bidonul de la o cişmea de-afară, şi mâncarea constă în câteva felii de pâine cu salam pe post de cină.
“Aici în zonă e un club de noapte. Mai stau şi am grijă de maşini, le mai fac cumpărături la clienţi, la barmani. Am lucrat înainte, dar fără carte de muncă, la RATB, la firme de pază”, spune bărbatul de 37 de ani, care în urmă cu doi ani a suferit şi o operaţie de colecistectomie nereuşită. Din cauza kilogramelor de fiare cu care se luptă pentru mâncarea de peste zi, s-a ales şi cu o infecţie postoperatorie netratată şi cu un abdomen inflamat pe care nu vrea să-l reopereze – în zilele în care el ar sta la pat familia n-ar mai avea ce mânca. Pe lângă toate astea, de câteva luni a auzit şi că proprietarii imobilului în care locuiesc s-au hotărât să-l dărâme pentru a face loc altei construcţii şi că este posibil ca familia lui să fie aruncată în stradă în orice clipă. “Suntem aici ca o bombă cu ceas”, îmi şopteşte el, înainte să mă tragă deoparte şi să mă roage să scriu “mai bine despre problema cu casa, că operaţia şi burta se rezolvă ele cumva”.

viata-fara-usa-la-intrare-2

Marian a terminat liceul şi n-a avut niciodată o casa a lui. Cea în care statea cu tatăl său şi cu Aura a fost scoasă la vânzare de către o fostă ICRAL (Întreprindere de Construcţii Reparaţii şi Administrare Locativă), după ce a luat foc.
Acum aproape trei decenii, Aura s-a născut şi ea într-o familie săracă, cu şase copii şi fără adresă, la fel cum aveau să se nască şi copiii ei, mai târziu. Nu a mers la şcoală şi nu a învăţat să scrie şi să citească.
“Observăm foarte multe cazuri în care sărăcia se transmite ca o moştenire nefericită de la o generaţie la alta. Părinţii săraci nasc copii sărăci, care de obicei, nu vor avea acces la educaţie şi, implicit, şansa de a păcăli destinul amar care le-a fost rezervat”, precizează Elena Adam, coordonator de proiecte la Samusocial din România, singurul ONG de la noi din ţară care oferă servicii de asistenţă socială oamenilor fără adăpost, pe care statul îi uită de obicei. Organizaţia, care asigură consultaţii medicale, hrană, medicamente şi consiliere psihologică în stradă şi în centrul său medical din şoseaua Grozăveşti, estimează că în Bucureşti există în jur de 5,000 de astfel de persoane vulnerabile care nu îşi găsesc alte refugii decât scările de bloc, clădirile părăsite sau parcurile Capitalei.
Din păcate însă, chiar şi astfel de eforturi vin de multe ori doar ca o limitare a răului care marchează aceste vieţi. Mai ales pentru familiile cu copii, cum ar fi cea a lui Marian şi a Aurei, care ar avea nevoie mai mult decât orice de un loc de muncă stabil şi de o casă cu o uşa ţeapănă, care să nu mai lase niciodată frica de a fi aruncat în frig şi ploaie să se strecoare înăuntru.
Cei care doresc să ajute sau să afle mai multe informaţii despre situaţia familiilor fără adăpost din Bucureşti se pot adresa şi pot face donaţii acestora prin intermediul Samusocial: Sos. Grozăveşti nr.82bis (cabinetul medico-psiho-social) sau Str. Cluceru Udricani nr.1-3, bl. 106A, Tronson 1, parter (sediul administrativ). Telefon/Fax: +4021.327.22.30
Donaţii se pot face şi prin transfer bancar, către următorul cont:
Nume client: SAMUSOCIAL din România
Cod IBAN: RO93BRDE441SV49929504410
BRD GSG Agentia Carol
CUI: 16050641