Blog / Viata in strada, de Radu C.

poza blog Viata in strada, de Radu Calomfirescu Viata hai-hui poate fi superba. Adica poti sa vezi exact acea parte, pe care cu indulgenta, o poti numi incantatoare. Cand haladuiesti prin diverse locuri, de buna seama intalnesti diversi oameni. Multi dintre acestia se simt nascuti sa fie lideri. Violenta, cea verbala in prima instanta, este singura cale de transare a intaietatii. Disputele sunt aprige si in majoritatea cazurilor se incheie la nivel declarativ. Nu imi propun sa detaliez, nici nu cred ca mi-as atrage simpatii. In materie de grosolanie vreau ca fiecare sa-si inchipuie doar atat cat poate suporta. Interesant este sa vedeti cine sunt “masculii alfa”. Sunt personalitati proeminente ale gintei defavorizatilor.

Un tanar cu probleme fizice-estetice evidente, foarte abil in a-si exploata dezavantajul, in a-si transforma potentialul de compasiune in bilete de banca, a intrebat foarte serios daca a facut bine ca si-a marcat cu pixul niste obiecte personale. Pentru a nu i se fura. El, datorita pozitiei pe care i-o confera banii, este un sefulet peste persoane in varsta, care sunt mai usor de intimidat. Persoane de la care solicita un feedback in legatura cu actiunile sale brilliante. Ei bine, unul dintre cei peste care el se lupta sa domine, l-a citit si i-a raspuns pe masura. Mosul a opinat, ca orice marcare, in lipsa unor documente de provenienta a lucrului ar putea impinge disputa -eventuala- in sfera penalului si cu siguranta ar alimenta un proces pentru cel putin invinuirea de tulburare a posesiei.  Care ar putea dezgropa fapte si intamplari uitate, in ansamblu daunatoare vinovatului. Doar despre un prosop roz, de asemenea marcat cu numele presupusului posesor, batranul a fost de parere ca nu poate intra in discutie tocmai pentru ca este roz. De aceea nu se pot ridica amprente sau urme adn. In linistea impusa de gravitatea parerilor, cu eforturi mari ma abtineam sa hohotesc de ras. Cert e ca individul s-a conformat, a rupt etichetele cu semne, a taiat si a razuit. Doar prosopul roz a scapat intact. Spre iesire i-am spus omului ca ar fi pacat, ca pentru un fleac, sa cada in mainile garzii. A fost de acord, a aruncat prosopul la cos.

Alt lider de grup are o sanatate remarcabila, in ciuda constitutiei astenice. E greu de presupus ce mananca in realitate. Cu supa saracului nu cred ca ar fi atat de energic. Asadar, se adreseaza doar rastit, cu o sonoritate ce ar face invidios pe oricare sergent de trupa sau infirmiera de spital. Doar intre noi fie vorba, am masurat nivelul sonor cu un dispozitiv improvizat care a indicat un nivel de aproape 100 dB. Pentru comparatie, un motor fortat de motocicleta, ajunge cam la acelasi nivel. Ce transmite retorica racnita nu vreau sa-mi mai amintesc. Cert este ca persuasiunea sustinuta prin tipete da satisfactie nu doar in mediul cazon. E inutil sa precizez ca vorbele insirate nu au cap, nici coada, incep de la stanga si se termina maine…

Unul e tare de tot. Are ani de ‘parnaie’ si e deprins sa intimideze prin amenintari. In momente de ratacire si uitare de sine ameninta dupa cum urmeaza: pe titular si pe rudele acestuia. Pe prietenii care i-ar lua apararea, pe oricine ar incerca sa intervina in conflict si pe cei ce ar urma sa constate conflictul. Daca nu intampina opozitie, de regula se opreste aici, asta doar dupa ce a trecut in revista, generic, persoanele din pomelnicul de pomenire al amenintatului. Daca intampina opozitie, sa te tii. Nu scapa din discutie nici macar seful statului, de care, se pare, nu ii este frica viteazului din poveste.

Unii se impun prin pactizare cu oficialitatile care ofera protectie si pozitii privilegiate in schimbul delatiunii, mici informatii din interior (sifonare i se spune). De regula acestia sunt priviti rau din toate partile. Din interior sunt vazuti tradatori, iar din afara sunt detestati, deopotriva, dupa principiul ‘iubesc tradarea, da-i urasc pe tradatori’.

Toti cei de aici si inca altii guverneaza intr-o ierarhie intre dansii stabilita, niciodata public dezvaluita, peste o parte din amaratii vremii. Unii chiar ii iau in serios. Altii se amuza. Importanta este nevoia de sefi si dorinta de supunere, in dorinta de a transfera astfel nerealizarile proprii, unui sistem pe care nu ma straduiam sa-l inteleg. Gandindu-ma atent insa, nu am descoperit nici o deosebire de lumea conventionala. Lupta pentru aceeasii dominare sterila este deopotriva si colo si colo. Metodele nu difera in esenta, ci sunt cizelate de inteligenta scolita a liderilor statali.

Scriu noaptea, cand se perinda prin dormitor chipuri crispate, inspre si relaxate, dinspre grupul sanitar situat trei etaje mai jos. Paza isi face rondul dupa care, un locatar face pipi pe jos iar trei vecini il admonesteaza. Un agent vigilent intervine opinand ca omul are prostata iar un om, langa mine, canta in somn, ‘lelita Ioana’. Fac pe scurt inventarul lucrurilor de valoare, mai mult sentimentala pe care le tainuiesc hotilor. Si gata cu ziua de azi. Maine cine stie ce-o mai fi.

Iata de ce cred eu ca exista si o latura frumoasa a vietii de boschetar. Poti exersa simtul umorului in realitate, fara ca cineva sa inteleaga ceva. Daca cumva te banuiesc de umor in legatura cu exercitarea autoritatii e grav. Din cand in cand te regasesti vorbind singur, razand, fapt ce intra repede in atentia acelora ce sunt tocmiti sa te asiste social si medical. In cazul meu rog orice persoana competenta sa formuleze o parere. Rog pe contribuabilul bucurestean si pe cel european sa nu-mi ia in nume de rau tonul. Si ambii sa fie convinsi ca personal nu cred ca merit vreo atentie institutionala. Dar daca e sa luam gluma in serios, atunci sa stie ca banii lor se cheltuiesc bine gandit, pentru subzistenta dar si pentru educare si reintegrare. Si numai imaginatia rauvoitoare a unora fac sa cada oprobiul public asupra unei tagme de artisti inascuti.