Blog / Vis de Craciun
Craciunul este un eveniment universal. Orasele sunt decorate din nevoia si lacomia consumatorilor. Toate sunt facute pentru a-i face pe oameni sa cumpere din nou.
Bucurestiul nu difera in aceasta privinta, de alte orase. Cu toate acestea, acest spectacol de Craciun este in contrast evident cu cei mai putin norocosi din acest oras. Si acolo sunt atat de multi.
In Bucuresti se numara 5.000 de persoane fara adapost, persoane singure sau familii, de la foarte tineri la foarte in varsta.
Prietenul si colegul meu Harry Gras vine aici de mai multi ani la rand. Eforturile sale de a ajuta prietenii si persoanele fara adapost in acest oras au fost aproape necontenite. Scopul sau este de a aduce banii pe care ii avem in Occident.
Am venit in Bucuresti pentru a pregati pentru un tur de studiu in luna februarie 2012. O parte din banii pentru acel turneu vor fi donati. Astfel, ii putem sprijini pe colegi si prietenii nostri de la Samusocial.
Samusocial este un ONG (organizatie non-guvernamentala). Un mana de 22 de persoane altruiste, care se preocupa de soarta acestor oameni nefericiti 24 de ore pe zi.
Odata ce parasesti centrul vechi al Bucurestiului te cuprinde dezolarea. Demagogia lui Ceausescu este reprezentata pe scara larga in forma cea mai mohorata de buncare rezidentiale dar si in cea a scandalosului Palatul.
Saracia picura de pe acoperisuri, de la ferestre si de pe pereti. Scena strazii este completata de tone de murdarie si sute de caini vagabonzi marcati la urechi.
Am vizitat Misionarii Caritatii. Doua vile frumoase, situate in mijlocul unei zone rezidentiale. Se poate ajunge acolo doar pe un drum noroios si accidentat, intr-un ritm foarte lent. Fratele Genaro ne-a permis sa vorbim cu unii dintre rezidentii acestor vile. Barbatii cu jumatati de picioare, cu rani purulente sau cu picioare rupte si un tanar, mult prea tanar pentru a fi afectate de Alzheimer. Oameni care nu pot sta oriunde altundeva. Pentru ca ei nu au pe nimeni altcineva in aceasta lume. Una dintre vile este goala, pentru ca fratele Genaro nu a mai putut plati gazul, apa si lumina.
Am vizitat un spital pentru persoane cu boli infectioase care cu greu isi mai pot recupera sanatatea. La intrare am fost sfatuiti sa nu intram in cladire, din cauza riscului crescut de a contacta una din bolile infectioase. Insa, pentru ca in tinerete mi-am facut vaccinul impotriva TBC, iar Harry m-a asigurat ca sunt protejat pe viata, mi-am asumat acest risc de a intra in cladire. Ilie, un om foarte demn si prietenos, imbracat in ceva ce a fost odata un halat de baie, ne-a scuturat mainile si ne-a invitat sa facem un tur prin cladire. Apoi, ne-a prezentat conditiile de viata inspaimantatoare in acest spital. Este ca si cum intram un documentar. Camere cu sase paturi de dormit, cu oameni care, judecand dupa culoarea fetei lor, nu au cu o durata de viata prea lunga. Ghidul nostru a incercat sa lumineze camera un pic, cu cateva ramuri de Craciun.
La o astfel de zi o tacere umila preia gandirea.
Am vazut, de asemenea, si Palatul lui Ceausescu. Aceasta este de o asemenea dimensiune si aroganta, ca este dificil sa intelegem ca un astfel de lucru exista cu adevarat. Am facut un tur de doua ore, iar ghidul a declarat ca am vazut doar 5% din totalul constructiei. La portile cladirii veteranii organizasera o demonstratie impotriva saraciei.
Exista un lucru extraordinar despre saracie. Oamenii care sunt afectati de aceasta sunt dispusi sa impartaseasca mai mult. Persoanele cu venituri mai mici sunt gata sa doneze ultima lor masa pentru tine. Acesta este motivul pentru care noi cei din Vest calatorim in Romania. Sa asistam la determinarea si pasiunea de care dau dovada toti prietenii si colegii pe care i-am intalnit in Bucuresti. Deci, niciodata nu uitam ca prosperitatea nu este usor de inteles.
Intr-un restaurant cu numele de “Momente”, Frank Sinatra a cantat “Christmas Dreaming” (Vis de Craciun), in timpul cinei noastre in seara. Vom parasi acest oras plin de contradictii. Mergem acasa pentru a celebra sarbatoarea de Craciun in sanul familiei noastre. Cu cateva ore inainte de plecare am vizitat spitalul de stat pentru a doua oara. Am donat o parte din banii nostri pentru Ilie. Pentru a oferi lui si de altor rezidenti posibilitatea de a simti bucuria Craciunului.
Imaginile imi vor ramane gravate pe retina.
Sunt confuz si am nevoie de un moment de contemplatie.
Cred ca este pentru asta trebuie sa fie Craciunul.
RokusLoopik
Decembrie 2011
Coloana pentru “Het Straatjournaal”
“The Street Journal of Haarlem”, Olanda