Cei care doresc sa-l ajute, pot dona bani in contul de mai jos, cu specificatia “Caz Ion Aprozeanu”:

Nume client: SAMUSOCIAL din Romania
Cod IBAN: RO93BRDE441SV49929504410
BRD GSG Agentia Carol
CUI: 16050641

Cei care doresc sa ajute prin donatii de haine, sunt rugati sa le aduca la una din cele 2 locatii ale Samusocial, de luni pana vineri intre orele 9.00 si 17.00. De asemenea, facem un apel ca aceste haine donate sa fie in stare buna si curate. Acestea vor ajunge sa fie purtate tot de oameni!

Domnul Ioan. Este cu siguranta un personaj. Genul acela de om pe care il intalnesti si poate prima oara nu iti spune nimic deosebit, poate nici a doua, dar apoi povestea se desfasoara, iar el se lasa descoperit incet-incet. Are vocea taraganata si umor mucalit de banatean. Din cand in cand il viziteaza urata uratelor: depresia. A castigat un tort la un concurs radio. Stie vreo 7-8 meserii diferite. Uneori crede ca a pierdut toate bataliile si atunci se lupta el cu lumea, un orgolios Don Quijote ratacit prin Bucuresti. E interesat de tot ce e nou, vrea sa incerce, sa testeze, sa se testeze si sa se puna la incercare.
Acum, cand stim sigur ca este bine, ca demersurile noastre de reinsertie sociala si profesionala au avut succes, cred ca, intr-un fel, domnul Ioan ne-a pus si pe noi la incercare. S-a intamplat asa…
Domnul Ioan a intrat in cabinetul de consiliere si reinsertie socioprofesionala in luna ianuarie a acestui an. S-a asezat si a privit-o pe colega mea, Alina, cu o privire goala. Era un om care nu mai credea in nimic, adica un om cu care se lucreaza extrem de greu. Trebuie tu sa crezi si pentru el, si pentru tine, trebuie sa crezi insutit, inmiit. Alina a crezut in el din prima secunda, eu mai apoi.
In vara lui 2011, domnul Ioan si-a pierdut locul de munca. Apoi nu a mai avut bani de chirie. Familia si-o pierduse de multa vreme, in urma divortului si a peregrinarilor prin tari straine. Copiii mari, casatoriti, nu mai aveau nevoie de el; locuiau cu familiile lor in Spania si insistau ca tatal sa li se alature intr-o noua credinta. El incercase, isi pusese la bataie toate resursele, traise si muncise alaturi de ei timp de 3 ani, insa „aerul de acolo” nu era respirabil pentru el. Cand nu ai aer, te sufoci si te agiti si te misti necontrolat si risti sa lovesti in jurul tau. Au aparut conflictele, dezamagirile, frustrarile si in sufletul tatalui, si in cele ale copiilor adulti acum. Domnul Ioan s-a intors in tara, cu experienta, cu lucruri invatate, dar cumva mai obosit.
Fara un loc de munca (oare imbatranise deja de nu mai era nevoie de el?!?), fara un loc unde sa doarma (si cum, cum sa faca?!?), fara familie („nu le spune nimic, niciodata”, striga categoric orgoliul lui), domnul Ioan s-a inchis in el si s-a inchis sub clopotul de sticla al depresiei. Tentativa de suicid a venit cumva firesc. L-a zdruncit si l-a speriat si pe el, iar cuvintele discrete cu care descrie „intamplarea”, cu aerul lor stins, nu au cum sa transmita neputinta, disperarea, frica teribila.
Au urmat numeroase ore de consiliere suportiva si consiliere sociala, iar implicarea echipei Samusocial a fost totala. Sedintele de consiliere psihologica („iar ma duc la domnul Pisalog”, „sunt killer de pisalogi ”) completau ceea ce faceam noi in cabinetul de reinsertie sociala si profesionala, colegii de la cabinetul medical i-au acordat asistenta medicala adecvata, iar asistentii sociali au inceput demersurile specifice. Colega mea, Alina, l-a ajutat sa intre in programul de plata a chiriei desfasurat de Primaria sectorului 2, i-a cautat o camera de inchiriat si a garantat practic pentru bunacredinta domnului Ioan. Si bunacredinta a fost – domnul Ioan nu a dezamagit in niciun fel eforturile noastre.
Am apelat apoi la comunitate – anunturi pe grupul de yahoo freecycle si pe facebook, incercand sa facem rost de o aeroterma pentru camaruta domnului Ioan si am avut succes (multumim, Oana Raduta!). Domnul Ioan era nedumerit, parca ii venea si parca nu ii venea sa se bucure, sa creada din nou ca se pot intampla si lucruri bune.
Schimbarea cea mare a venit odata cu implicarea in Atelierul Ocupational, iar daca s-ar acorda titluri de onoare, domnul Ioan ar primi diploma pentru Cel Mai Neobosit Participant. Daca la inceput noi am fost cele care au crezut in el, acum si el incepuse sa creada in noi si in sansele lui. Inventiv, a inceput sa construiasca din tot felul de materiale mobilier de jucarie pentru papusile cine stie carei fetite. Autoironic si glumet, aproape hatru, domnul Ioan a devenit fara sa ne dam seama un fel de nucleu al Atelierului. Mersul lui saltat, gesturile lui rapide, nerabdarea de a se apuca de treaba, hohotele de ras toate descriu un om activ, cu pofta de viata si de lucruri noi.
Am putut astfel sa trecem la etapa urmatoare, sa ii cautam un loc de munca. Nu e usor in cazul unei persoane de 60 de ani… Refuzurile din cauza varstei (cati dintre noi stiu despre fenomenul de „age-ism”, discriminarea pe criterii de varsta?) te pot face sa te simti descurajat, neputincios, inutil, oricat de competent ai fi. Domnul Ioan nu a renuntat, a mers la interviurile intermediate, a aplicat cu ajutorul nostru la joburi on-line, a cautat constant solutii. L-am admirat foarte mult in clipa in care am vazut ca se respecta pe el insusi si ca cere respect si din partea celorlalti: a refuzat toate propunerile de munca fara forme legale. Acum doua zile tocmai a semnat un contract la o firma de constructii care se ocupa de reabilitarea centrelor de plasament si a caminelor spital.
Ce inseamna 3 luni in viata unui om? E mult? E putin? Pentru domnul Ioan 3 luni au insemnat diferenta dintre neputinta, infrangere si actiune, incredere. Au insemnat o transformare uluitoare. Pentru noi, 3 luni au insemnat munca si eforturi sustinute, in toate directiile, au insemnat incredere. Adica exact lucrul de care are nevoie fiecare dintre noi cand porneste pe un drum…

de Ionut, voluntar al Samusocial din Romania

Sunt multe lucruri in societatea de astazi care ne displac, lucruri ce ne fac sa condamnam, sa fim indiferenti si intoleranti. Sunt subiecte delicate pe care nu le intelegem si nici nu ne straduim sa le intelegem, doar le privim cu putina compasiune, poate, si apoi trecem nepasatori spre ceea ce se numeste viitor. Daca inlocuim aceste subiecte cu persoanele homeless, vom observa ca ele reprezinta pentru majoritatea oamenilor „normali” ( normal = termen vag din punct de vedere al stiintei logicii), unul din acele lucrurile care deranjeaza. Ne displac homeless-ii pentru ca dorm in autobuz si astfel ne ocupa mai multe scaunele deodata; ii condamnam de fiecare data cand cersesc si cand ii vedem plimbandu-se leganati cu sticla in brate; suntem indiferenti atunci cand ne impiedicam de ei (la propriu), si nu ne continuam drumul pana nu le adresam cateva cuvinte mai putin ortodoxe; si, nu in ultimul rand, suntem intoleranti pentru ca indeplinim cele trei conditii de mai sus.
Privim fenomenul PAFA ca pe o problema. Intr-adevar, chiar constituie o mare problema! Sau dimpotriva, nu inseamna nimic. Mai asociem fenomenul cu termeni mai putin placuti si delicati precum: jeg, urat mirositor, canale, paduchi, alcoolism, nespalare, aurolac, boschetar etc. Toate acestea denota imaginea negativa in care sunt fotografiati oamenii PAFA, insa nu stiu cati dintre noi ne-am gandit la calitatea de a fi PAFA; la calitatea de a supravietui pe strazi, sau in canale, de a lupta eroic contra foamei si a gerului, de a trai in compania bolilor, nu a prietenilor. Si cine sunt vinovati pentru aceste situatii? Evident, numai ei. Acesta este raspunsul general, raspunsul celor care nu doresc sa analizeze motive sau sa caute explicatii. Nu reusim niciodata sa ne intrebam ce s-a intamplat, de unde s-a plecat si cum s-a ajuns la starea de homeless.
In Romania, numarul persoanelor fara adapost este apreciat ca situandu-se undeva in jurul cifrei de 15.000 persoane (ICCV), dublu fata de estimarile autoritaților. Aceasta cota ramane constanta din 2004, deși anual numai in Capitala pe timpul iernii mor cateva sute de homelessi, ceea ce inseamna ca decesul acestora este compensat de „afilierea” altor oameni la stilul de viața PAFA.
Cine poate ajunge persoana fara adapost? Raspuns: Oricine! De la copii care parasesc centrele de plasament, pana la oameni titrati, cu facultati si pregatiri in diverse domenii. Dar cum ajung aceste persoane sa-si piarda locuinta? Destul de simplu, as zice. Fie ca este vorba de divort, inselatorii, evacuari, incercarea de a scapa de abuzurile din familie, folosirea irationala a banilor; toate acestea te pot aduce in strada cat ai zice „homeless”.
Pierderea casei ar fi primul pas spre statutul de PAFA. Odata ajunși aici, se face trecerea spre urmatorul nivel: adaptarea la legile strazi. Legi ce pot oferi atat senzația de independența și putere cat și o brutala lupta pentru supraviețuire. In primul rand este nevoie de un loc pentru refugiu pe timp de noapte; cel mai adesea ei se orienteaza spre canale, gari, WC-uri publice, parcuri, iar cei mai norocoși dintre ei se adapostesc prin scari de bloc.
In al doilea rand, vor trebui sa-și procure hrana (sau „mini-hrana” in cazul unora), necesara supravietuirii. In acest sens, fiecare homeless se adapteaza dupa propria-i capacitate. Unii cerșesc, alții vand materiale refolosibile, sau presteaza activitați ocazionale aducatoare de venituri, sunt și persoane cu pensii, sau cu un serviciu oarecum stabil, dar sunt și aceia care in disperare de cauza incep sa comita fapte ilicite. Din banii obținuți un homeless iși poate procura cateva alimente sa-și potoleasca (sau mai bine spus sa-și pacaleasca) foamea.
Urmeaza cunoștința directa cu fauna strazilor și a canalelor: cainii vagabonzi, pisicile maidaneze, șobolanii deja obișnuiți cu prezența umana. Ei pot deveni singurii prieteni de incredere sau mari rivali in timpul disputei pe resturile de mancare.
Lupta urmatoare este, de fapt, și una decisiva pentru viața unei persoane adulte fara adapost. Vorbim de un fel de serial ce poate dura cateva episoade sau o serie mai lunga de lupte acerbe – din pacate personajele sunt reale și se confrunta cu situații reale. Nu ma refer doar la confruntarea cu gerul iernii, ci și la aceea cu bolile; boli ce pot afecta bunastarea oricarei persoane indiferent de situația socio-financiara a acesteia. In prezent, printre homeless-i este la „moda” tuberculoza, o maladie ce se transmite foarte ușor și care evolueaza vertiginos in cazul condițiilor precare de viața. De asemenea, mulți intrețin relații sexuale neprotejate, iar cu acest „prilej” se poate dobandi la fel de ușor și virusul HIV.
Lupta dintre supraviețuire vs. problemele mai sus enumerate (lipsa hranei, a locului de dormit, infectarea cu boli) – ce il fac pe un PAFA sa devina erou fara voie – eclipseaza, in mod explicabil, problemele legate de legalitate (lipsa actelor de identitate și a certificatelor de naștere), ceea ce constituie inca un motiv in plus pentru societate de ignorare și negare a existenței PAFA.
Exista totuși și servicii sociale (puține, dar exista) destinate acestei categorii de oameni; ele sunt dezvoltate de instituții publice (spitale, primarii) și ONG-uri. Aceste servicii constau in: oferirea de hrana, de adapost pe timpul nopții, accesul la duș. Se mai poate consemna faptul ca serviciile sunt insuficinte si pot fi puse la dispoziție unui numar foarte mic de persoane ale strazii.
Despre reabilitarea homeless-ilor, reintegrarea sociala a lor, cu greu se poate vorbi. Se intalnesc suficiente exemple de „resuscitari” miraculoase in filme, pe strazile din SUA; dar cum viata bate filmul, iar Romania nu-i America, ramane sa ne multumim doar cu oferirea serviciilor de suport. Pentru a ilustra mai bine aceasta „situatie fara de iesire a strazi”, voi incheia cu o sintagma pe care nu imi amintesc daca mi-a fost insuflata de cineva, sau daca este o reflectie proprie: Strada este precum un labirint, cu cat te afunzi in el, cu atat mai greu gasesti calea spre iesire.

Sa nu va imaginati ca vreo singura persoana dintre adultii strazii si-a dorit vreodata sa doarma in canale sau pe bancile din parcuri. Aici i-a adus viata! Iar unii dintre ei nu au mai stiut cum sa iasa din aceasta situatie.

80% dintre barbatii care ajung sa traiasca in strada si-au cedat drepturile asupra apartamentului in favoarea copiilor, batranii au fost victimele inselatoriilor imobiliare, tinerele mame au fost nevoite sa fuga de violenta de-acasa, iar unii tineri au parasit casele parintesti din cauza abuzurilor domestice.

Odata ajunsi in starea de degradare fizica, numai dupa cateva zile de stat in strada, unii dintre ei au apelat la institutiile statului pentru ajutor si consiliere, insa, din cauza birocratiei, s-au intors de unde au plecat.

Din pacate, aproximativ 300 de persoane din populatia adulta fara adapost mor in fiecare an, mai ales in sezonul rece, din cauza temperaturilor scazute sau din cauza degradarii fizice in care ajung.

Asistentii sociali de pe Echipele Mobile si de la Cabinetul Medico-Psiho-Social ale Samusocial din Romania cunosc povestile a aproximativ 4414 de persoane adulte fara adapost dintre cele 5000 inregistrate in Bucuresti. Si in fiecare zi incearca sa ii ajute pe fiecare dintre ei. Fie sa isi dobandeasca actele de identitate, fie sa aplice pentru dosarul de pensie pentru ca au indeplinit varsta legala, fie sa-si dobandeasca actele de munca pentru a-si gasi un loc de munca, sau chiar sa-i insoteasca si sa le faciliteze accesul in institutiile medicale pentru a beneficia de ingrijiri de specialitate.

Prin redirectionarea celor 2% din impozitul pe venit, organizatia noastra, singura din Bucuresti care le ofera asistenta medicala, sociala, consiliere psihologica sau consultatii psihiatrice, poate salva in continuare vieti!

Trebuie doar sa completati fromularul 230 pe care il gasiti pe site-ul nostru insotit de instructiunile de completare ! Din acel moment puteti spune că ati ajutat la salvarea vietii unui om!

Din aceasta saptamana va lansam o provocare: asteptam povestile dvs, impresionante sau nu, in care ne prezentati experienta dvs alaturi de o persoana fara adapost.
Le vom include pe toate intre “copertile” volumului “ de langa casa”, cu scopul de a impartasi experiente pe care nu numai angajatii Samusocial le au alaturi de beneficiari, eforturile pe care acestia le fac pentru oamenii in nevoie, ci si oamenii simpli, care fie in drum spre serviciu, fie in timp ce se plimbau in parc au vazut un adult fara adapost si au incercat sa-l ajute in vreun fel.
Numai prin astfel de povesti vom putea sa intelegem efortul pe care il fac unii oameni, prin natura meseriei lor, fata de aceasta categorie sociala defavorizata – adultii strazii, si sa intelegem de ce rata de reintegrare socio-profesionala este inca mica. Cu toate acestea, Samusocial din Romania a reusit sa integreze pe piata reala a muncii, intr-un interval de 10 luni, peste 70 de persoane, din randul acestei populatii.
Cele mai bune 3 – 5 povesti vor vedea lumina tiparului in urmatoarele numere ale publicatiei “Gazeta Strazii”.
Campania incepe de astazi si va dura toata luna Martie, iar povestile le puteti scrie pe e-mail la adresa email hidden; JavaScript is required, sau le puteti trimite prin posta la adresa Str. Cluceru Udricani, nr 1-3, bl.106A, parter, tronson 1, sector 3, cod 030781, Bucuresti.

Samusocial din Romania a lansat campania de strangere de formulare pentru directionarea celor 2% din impozitul pe venit pentru persoanele adulte fara adapost.

Din aceasta saptamana va prezentam povestile de viata ale adultilor strazii, si efortul pe care il depun zilnic asistentii sociali, medicii, psihologul si psihiatrul Samusocial din Romania pentru a-i ajuta sa supravietuiasca, si de ce nu, pe unii dintre ei, sa se reintegreze socio-profesional.

Mai jos puteti regasi cateva dintre cazurile intalnite de Samusocial, insa pe pagina de facebook Samusocial puteti citi zilnic cate o poveste tulburatoare.

Ana Nela S. in varsta de 57 de ani, cu ultimul domiciliu in Bucuresti, a muncit in Brasov ca ingrijitoare la o familie, pentru a-si strange bani pentru zile negre. Odata revenita in Bucuresti cu scopul de a-si reinnoi actele provizorii, in parcul de la Gara de Nord acesteia i s-au furat economiile si actele, astfel ca Ana Nela S, nemaiputand sa se intoarca in Brasov s-a adapostit in Gara de Nord.
Directionata la Cabinetul medico-psiho-social al Samusocial din Romania de catre alti beneficiari – persoane fara adapost, Ana Nela S. cerut sprijin pentru obtinerea unui act de identitate si suport punctual (alimente, haine, acces la baia sociala).
In urma obiectivelor stabilite de catre asistentii sociali ai Samusocial impreuna cu Ana Nela S. a fost obtinut un loc de adapostire, carte de identitate provizorie, dreptul la cantina sociala si ajutor social si asistenta medicala (sufera de Coxatroza – o boala ce ingreuneaza motricitatea).

Florin Stefan A., in varsta de 38 de ani, cu ultimul domiciliu stabil in sectorul 4, Bucuresti, a ajuns sa traiasca in strada in urma divortului. Conform statisticilor Samusocial, aproximativ 80% dintre barbatii ce fac parte din populatia adultilor fara adapost, ajung sa traiasca in strada din cauza conflictelor in familie si in urma divortului, deoarece cedeaza dreptul sau asupra locuintei in favoarea copilului minor.
O perioada a fost nevoit sa doarma la locul de munca, pe santier.
Datorita implicarii echipei Samusocial, Florin are acum carte de identitate provizorie, frecventeaza un curs de calificare mecanic auto, si se adaposteste temporar la adapostul deschis de Primaria Bucuresti.

Directioneaza 2% din impozitul tau pe venit pentru adultii strazii!

Este greu sa mergi pe strada si sa nu vezi unul dintre concetatenii nostri fara adapost ghemuit intr-un colt, incercand sa se incalzeasca langa sacosele in care isi mai pastreaza singurele bunuri care i-au ramas si care ii amintesc de viata de dinainte de strada. Cu toate acestea, trecem pe langa ei, fara a avea curiozitatea sa aflam vreodata de ce sau cum au ajuns in aceasta stare.

Acestia sunt adultii strazii, fiecare cu povestea lui, fiecare cu amintirile lui.

Asistentii sociali de pe Echipele Mobile si de la Cabinetul medico-psiho-social ale Samusocial din Romania cunosc povestile a aproximativ 4400 de persoane adulte fara adapost dintre cele 5000 inregistrate in Bucuresti. Si in fiecare zi incearca sa ii ajute pe fiecare dintre ei. Fie sa isi dobandeasca actele de identitate, fie sa aplice pentru dosarul de pensie pentru ca au indeplinit varsta legala, fie sa-si dobandeasca actele de munca pentru a-si gasi un loc de munca, sau chiar sa-i insoteasca si sa le faciliteze accesul in institutiile medicale pentru a beneficia de ingrijiri de specialitate.

O data la fiecare 4 ani populatia adultilor strazii se innoieste cu tinerii adulti ai strazii, cei dezinstitutionalizati dar fara solutie de viata. La atingerea majoratului sunt condamnati sa locuiasca in strada. Noi incercam sa-i ajutam si sa ii integram in proiectul nostru de insertie socio-profesionala. Incercam sa le gasim un loc de munca pentru a-i scoate din strada.

Din pacate, aproximativ 300 de persoane din populatia adulta fara adapost mor in fiecare an, mai ales in sezonul rece, din cauza temeperaturilor scazute, sau din cauza degradarii fizice in care ajung.

Prin redirectionarea celor 2% din impozitul pe venit, organizatia noastra, singura din Bucuresti care le ofera asistenta medicala, sociala, consiliere psihologica, consultatii psihiatrice sau locuri de munca, poate salva in continuare vieti!

Trebuie doar sa completati fromularul 230 pe care il gasiti la acest link de pe site-ul nostru ! Din acel moment puteti spune că ati ajutat la salvarea vietii unui om!