Andrei Luca Popescu, reporter „Romania libera“

Cred că echipa de la Samusocial România seamănă cu soldaţii din tranşeele liniei întâi, într-un război în care inamicul e invizibil, dar aliaţii pe care trebuie să îi salveze sunt cât se poate de aproape de noi: oamenii fără adăpost sau rămaşi fără mijloace elementare de supravieţuire.


 Munca aceasta nu se poate face doar din spatele birourilor sau hârţoagelor birocratice, ci în contact direct cu oamenii. Exact asta mi-a sărit în ochi la cei de la Samusocial – perseverenţa de a fi lângă aceşti oameni ai străzii nu doar prin proiecte, vorbe sau acte, ci mai ales prin ajutor direct, sprijin ca „de la om la om“.


 Am aflat prima dată de Samusocial în urmă cu 6 ani, când am scris un articol despre cum supravieţuiesc oamenii străzii la geruri de -30 de grade Celsius. Am văzut însă cum lucrează cei de la Samusocial cu oamenii abia anul trecut, când am scris despre cazul lui Răzvan Marin, 48 de ani. După zece ani de alcoolism crunt, omul acesta s-a transformat dintr-un pribeag al străzii care trăia ca un câine, într-un caracter puternic, capabil să glumească despre coşmarul pe care l-a trăit şi care, la vârsta lui, a absolvit o facultate de psihologie şi a obţinut atestatul de taximetrist în Bucureşti. Din ce mi-a povestit, mi-am dat seama că cei de la Samusocial nu doar îl ajutaseră timp de atâţia ani, dar îi fuseseră alături ca nişte prieteni care îl readuceau mereu pe linia de plutire atunci când greşea şi când aluneca din nou spre obiceiurile care aproape îl distruseseră.