Blog / Merita?

cine e de vina de Ramona Ivanus, asistent social

Octombrie 2009. A treia luna de lucru ca asistent social la Centrul de Zi Samusocial din Romania.
In cabinet, paseste deloc stingher, Alexandru C., un domn maruntel, cu o expresivitate bogata si cu o voce rezonanta.
Este prima noastra intalnire, desi, dl. Alexandru are o vechime in asociatie mai mare decat a multor colegi, implicit mai mare decat a mea.
Ii simt disponibilitatea de a-si spune povestea vietii, si initiez o discutie in aceasta directie. Astfel, aflu ca este nascut in Bucuresti, intr-o perioada “prolifica” pentru natalitatea din Romania, anul 1969.

Cativa ani mai tarziu, precum impunea sistemul educatiei din Romania acelor vremuri, acesta urmeaza treptele de scolarizare. 2 la numar: 2 ani de liceu si o scoala profesionala, studii care i-au adus o calificare de cizmar.
Nu s-a oprit insa aici. A terminat un curs de fochist, urmand sa profeseze in domeniul energiei termice timp de 7 ani.
Simultan cu activitatea profesionala, dl. Alexandru isi intemeiase o familie in sanul careia se simtea implinit. Avea o sotie devotata si o fetita care il iubea neconditionat. Locuiau cu chirie intr-o garsoniera din Bucuresti, insa acest lucru nu le afecta bunastarea sufleteasca.

In anul 1999 avea sa se dezlantuie apocalipsa in viata sa. A fost diagnosticat cu TBC, impunandu-se o recuperare de 6 luni intr-unul din sanatoriile de specialitate.
In aceasta jumatate de an, relatia sa cu sotia s-a deteriorat simtitor. Ca mai apoi, pe fondul lipsei banilor si a stresului provocat de o boala deloc usoara, sa ia sfarsit.
Finalul a fost unul apoteotic. Sotia s-a mutat cu copilul inapoi la parinti, intr-o localitate apropiata de Bucuresti, iar dl. Alexandru a ajuns la scurt timp in strada.
Lipsit de orice sprijin familial (parintii decedasera, iar fratele se afla intr-o situatie similara cu acesta), isi cauta disperat de lucru, in incercarea de a se redresa.
Dar nimic nu avea sa mai fie ca inainte.
Dupa multe saptamani de cautari, reuseste sa se angajeze la o cizmarie, unde avea sa ramana pret de 7 ani. Alti 7 ani in campul muncii. Doar ca acestia urmau sa nu mai fie atat de magici ca primii.
Abia reusea sa se intretina de pe o zi pe alta, datorita lucrarilor putine pe care le primea, avand insa norocul sa fie adapostit de catre angajator, in incinta punctului de lucru.

De parca situatia lui ar fi fost prea roz, un alt necaz avea sa se abata asupra sa: un accident rutier.
Se intampla pe 21 ianuarie 2007 . . . accidentul. Caci spitalizarea avea sa dureze 55 de zile … pana la sfarsitul lui martie. Diagnosticul? Dubla fractura membru inferior drept, si entorsa severa membrul stang.
Consecintele? Pierderea locului de munca si implicit al adapostului, la care se adauga si lipsa hranei zilnice.
In situatia aceasta a fost identificat de catre Echipa mobila de zi Samusocial, intr-o dupa-amiaza, pe un teren viran. I s-a acordat imediat sprijin medical, pe urmatoarea perioada de 2-3 luni, atat pe teren, cat si la centrul de zi, pana la recuperarea sa fizica.
In baza de date a asociatiei figura inca din anul 2000, inca de pe vremea cand proiectul asociatiei Medici fara Frontiere se derula in Bucuresti.
Pe atunci, ocazional, dl-ui Alexandru i se acorda ajutor punctual, ce consta in hrana si imbracaminte.
Am aflat de la acesta ca, odata cu deschiderea baii sociale, in 2008, a inceput sa frecventeze saptamanal Centrul de zi, atat pentru baie, cat si pentru alte servicii.
Deseori doar pentru suportul moral…

Imi povesteste despre greutatile vietii de strada, despre indiferenta si ridiculizarile semenilor fata de cei mai putini favorizati de soarta, despre etichetele de “boschetar” si “nespalat” primite de-a lungul timpului, in diferitele scari de bloc, unde incerca sa se adaposteasca de furia mamei naturi.
Il intreb despre visurile sale. Cu increderea unui clarvazator, imi vorbeste despre ziua in care va avea iar o familie, un adapost sigur, o baie pe care sa o foloseasca zilnic.
Doreste mai mult ca oricand sa revina in viata fetei sale, pe care o poarta in gand in fiecare clipa a zilei, desi nu a mai vazut-o de 5 ani. Doreste sa-i asigure viitorul, pentru a nu ajunge si aceasta in situatia de a se intreba: “diseara eu unde voi dormi?”
La incheierea acestei povesti impresionante de viata, spusa totusi cu zambetul pe buze, dar cu nostalgie adanca in glas, ii propun sa lucram impreuna la un plan care sa-i imbunatateasca prezentul.

Ii vorbesc despre realizarea actelor de identitate si a dosarelor cu documentatie specifica pentru obtinerea unei mese calde zilnice si a ajutorului social, oferite de Primaria de sector.
Isi asuma efortul necesar obtinerii acestor drepturi, si pornim la “lupta” cu speranta reusitei.
Mai 2010. A noua luna de lucru la Centrul de Zi Samusocial din Romania.
In cabinet, paseste deloc stingher, dl. Alexandru, acelasi domn maruntel, cu expresivitate bogata si cu voce rezonanta.
A intrat doar pentru a ma saluta.

Este binedispus. Tocmai ce s-a intors de la masa. Astazi s-a servit felul sau preferat de mancare: varza calita cu carne de porc.
Este a doua luna in care primeste cantina sociala si ajutor social de la Primaria Sectorului 5.
Cat despre acte … desigur, daca nu le-ar fi obtinut, ar fi fost imposibil sa acceseze drepturile mai sus mentionate.
Nu a fost usor sa ajungem impreuna in acest punct, insa a meritat.
Macar un om, din multele mii, nu se mai intreaba daca va reusi sa faca rost de mancare inainte de lasarea noptii.