Elena Adam, coordonator proiecte

Cu siguranta fiecare dintre noi intalnim zilnic cel putin o persoana care cerseste. Primul lucru care ne vine in minte, unora dintre noi, este ca daca oferim un banut ne-am facut datoria (morala sau nu!). In afara de faptul ca oferind bani ne face, pe noi, cei care facem lucrul acesta, sa ne simtim mai bine, aceasta nu ajuta foarte mult. Imi permit sa spun ca un pachet cu mancare, un iaurt, o sticla cu apa, da, sunt de oferit. Dar niciodata bani. Sau pentru cei cu posibilitati mai mari, chiar un sac de dormit in timpul iernii.

Pentru ceilalti, primul lucru care le vine in minte, este ca nu trebuie, obligatoriu, sa avem o reactie fata de persoanele care cersesc.
Aici nu facem judecati de valoare, ci respectam punctul de vedere si al unora si al celorlalti.

Ceea ce multi dintre noi nu stiu este ca, deseori, cersetorii sunt confundati cu persoanele adulte fara adapost. Este adevarat ca multe persoane fara adapost supravietuiec si astfel, cersind. Dar aceasta nu este o caracteristica dominanta a categoriei populationale despre care mi-am propus sa va starnesc interesul.

Principala lor caracteristica este ca incearca sa isi (re)faca acte de identitate, ca incearca sa obtina un loc de munca, ca incearca sa obtina un ajutor social sau o cantina sociala.

Si mai presus de toate incearca sa obtina un loc de adapostire. Aproximativ 300 de adulti ai strazii mor in fiecare an. Altii au reusit sa supravietuiasca de prin anii ’92-‘93, de cand au aparut primele efecte ale privatizarii marilor intreprinderi, de cand goana dupa un castig a devenit din ce in ce mai obositoare si mai fara de nici un rezultat, de cand stresul zilei de maine a devenit o stare permanenta. Si au aparut certurile, conflictele, care de cele mai multe ori au sfarsit cu un divort. Si tot de cele mai multe ori partajul bunurilor nu a avut loc, barbatii (tatii) au renuntat in favoarea copiilor, ori chiar in favoarea fostei sotii.

Daca vorbim despre femeile aflate in strada, acestea au ramas fara casa fie ca au fost escrocate fie ca au fost alungate de sotii alcolici. Si daca ne referim la batranii strazii, acestia au fost alungati de propriii copii sau nepoti (pe care, trebuie sa recunoatem, ca nu fara greutate i-au crescut). Putem spune ca nu i-au crescut bine, ca nu i-au educat astfel incat sa nu isi alunge parintele atunci cand a inceput sa fie o "povara"? Sigur ca putem spune asta.

De cele mai multe ori consideram ca aceste persoane sunt singurele vinovate pentru faptul ca au ajuns in strada. Ca sunt alcolici si isi merita soarta. Fie ca veti crede sau nu, lucrurile nu stau insa asa. Numai o mica parte au fost dependenti de alcool inainte de a ajunge in strada. Marea majoritate au capatat dependente dupa ce au fost nevoiti sa supravietuisca la minus 30 de grade. Cati dintre noi nu ar face lucrul acesta daca am dormi numai o noapte in strada.

Revenind la locul de adapostire, persoanele adulte fara adapost gasesc soluti: scari de bloc, parcuri, sali de asteptare ale garilor si autogarilor. In ultimii ani din ce in ce mai putini isi gasesc locul in canale, deoarece locurile sunt ocupate de fostii copii ai strazii.
Dupa 13 ani de munca cu persoanele adulte fara adapost am ajuns la concluzia ca acestia impun respect. Respect pentru incapatanarea cu care supravietuiesc, creativitatea in a gasi solutii pentru a iesi din "criza".

Acordati-le acestor persoane un minut de gandire si nu va prefaceti ca nu ii vedeti!

« Inapoi la newsletter