Blog / Tu ce vezi cand ii privesti ?
P.A.F.A. – abreviere pentru “persoane adulte fara adapost”. O denumire generica pentru cei aflati in strada si al caror acoperis este doar cerul.
Pentru « ei » confortul se rezuma la natura dimprejur, cea putina desigur, caci griul a pus monopol pe oaza de oxigen. Culmea, nu ? Tinand cont ca acesta este hiperingredientul necesar la supravietuirea tuturor speciilor ce au in dotare o pereche de plamani.
Plamani afectati (de TBC), de cele mai multe ori, in cazul P.A.F.A., plamani ce ascund povesti cutremuratoare, ale vietii in strada, ale luptei pentru .. supravietuire. Si revin la acelasi « culmea » de mai sus. Traim intr-o lume denumita de cei mai « avizati » dintre noi « evoluata, rationala, tehnologizata » .. cu IQ mai potent decat al acelui predecesor din grota .. Sau cel putin asta se vrea a crede. Uitandu-ne putin in jurul nostru, dar cu ochii larg deschisi, nu asa cum o facem de obicei, prinsi in propriile ganduri, umbre, ego-uri, i-am observa pe semenii nostri, pe fratii nostri (conform Bibliei), cum se lupta pentru o coaja de paine si pentru putina caldura iarna, cand afara sunt mult prea multe grade in minus pentru supravietuire. I-am observa cum cauta, ca si noi, locuri in care sa se simta in siguranta, la adapost, desi asta poate insemna doar o scara de bloc, un canal, sau banala sala de asteptare din garile din oras.
Si poate atunci, atunci cand ne vom rupe cateva secunde din pretiosul nostru timp pentru a-i vedea si pe « ei », am reactiona, si poate am lasa usa scarii de bloc deschisa, si poate, daca ne-ar ingadui si ego-ul, le-am oferi un blid de ciorba calda, pentru a le incalzi putin sufletele inghetate de suferinta, de umilinta, de amintiri dureroase, in care tatal a omorat-o pe mama iar viata in strada a batut la usa destinului fara sa-i pese ca nu se doreste a i se deschide.
Si atunci, te intreb crestine, judecata ta este dreapta ?
Poate ca este, caci valorile, credintele, principiile noastre sunt diferite .. si greu de schimbat .. trist, in cazul de fata, caci vorbim despre tine. Da! Despre tine, cel care acuzi adultul strazii de nepasare, de lenevie si de altele, pe care poate, le tii doar pentru tine, nestiind realitatea omului care se inveleste cu asfaltul. Nestiind ca a ramas orfan de la 12 ani, ca a crescut in centre de plasament, si ca in sfarsit, la 20 – 30 de ani (pe vremea « defunctului », desigur) cand a reusit sa intre in randul lumii, apare in peisaj zmeul fara de scrupule si il escrocheaza, semnand astfel contractul cu strada.
Dar, slava Domnului, sunt si oameni carora le pasa. Si drept marturie sunt hainele de pe cei pe care eu, asistentul social, ii numesc beneficiari.
Haine primite de la oameni simpli, care si-au indreptat gandurile catre cei mai simpli decat ei, ajutand astfel la traversarea celui mai mare cosmar al unui homeless : IARNA.
Iar pentru acesti oameni, acum la inceput de primavara, am cuvinte sincere de multumire si apreciere, caci gratie gestului lor, multe suflete au fost salvate si in aceasta iarna.
Ramona Ivanus
Asistent social
