Despre noi
”Samusocial din România are ca misiune salvarea oamenilor. Grupul nostru ţintă este reprezentat de persoanele adulte fără adăpost, deocamdată cei din Bucureşti. Cu toate acestea nu ne simţim limitaţi în ceea ce priveşte intervenţia. Îi ajutăm deopotrivă pe cei care ne-o cer şi pe cei care nu ne-o cer. Pe cei care ni se adresează, dar şi pe cei pe care echipele noastre mobile îi găsesc pe stradă. Îi ajutăm pe toţi cei aflaţi în suferinţă psihică sau fizică, în mod nediscriminatoriu.
Misiunea noastră este aceea de a face lumea un loc mai bun!”
Sabina Nicolae, Director Executiv Samusocial din Romania
SamusocialdinRomania (Serviciul de Ajutor Mobil de Urgenta), asociatie de drept romanesc, este un dispozitiv de interventie de urgenta care vine in intampinarea persoanelor celor mai desocializate care au fost reduse la stadiul de simpla supravietuire, caci au devenit “victime” care nu mai pot si nici nu mai stiu cum sa beneficieze de ajutoarele de drept comun.
Samusocial este o metodologie de asistenta pentru cele mai excluse persoane din marile orase imaginata de Doctorul Xavier Emmanuelli.
Dupa ce a fondat Médecins Sans Frontieres si Samusocial din Paris in 1993, in 2001 el a fondat Samusocial International cu scopul de a dezvolta acest sistem de asistenta in lume. La ora actuala sunt 10 Samusocial-uri care s-au dezvoltat pe 4 continente.