Media / Comunicate de presa
Comunicat de presă
București, 10 ianuarie 2020
FINAL DE PROIECT
Prevenirea abandonului școlar și reinserția socio-profesională a tinerilor aflați în stradă
Samusocial din România anunță închiderea proiectului Prevenirea abandonului școlar și reinserția socio-profesională a tinerilor aflați în stradă implementat în perioada 2018-2019 grație finanțării puse la dispoziție de United Way România.
Proiectul a fost dezvoltat în jurul fenomenului în creștere al familiilor cu copii care trăiesc în stradă. Datele Samusocial indică faptul că tinerii provenind din aceste familii nu au acces la educație, servicii sociale sau medicale corespunzătoare. Astfel, grupul țintă al proiectului a fost reprezentat de copii de vârstă școlară și preșcolară, precum și tineri părinți care fac parte din plaja de vârstă 18-35 de ani și care sunt persoane fără adăpost.
Rezultate obținute în anul 2019
I. Înscrierea copiilor într-o formă de învățământ (creșă, gradiniță, școală)
102 copii au beneficiat de activitatea de înscriere / reînscriere desfășurată de asistenții sociali de la Centrul de Zi Samusocial sau din cadrul Echipelor Mobile Samusocial. Alți 42 de copii nou-născuți au fost luați în evidență prin Programul Nutrițional. Acestora, pe lângă supliment alimentar ce a constat în lapte praf sau mancare specifică bebelusilor, li s-au oferit scutece, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte sau produse de igienă.
II. Susținerea și monitorizarea copiilor în sistemul educațional
Toți cei 102 de copii cu care s-a lucrat în perioada de raportare, copii și tineri care au fost înscriși într-o formă de învățământ, au fost monitorizați periodic, sprijiniți și consiliați cu scopul de a reduce riscul de abandon școlar. Totodată, sesiunile de monitorizare au avut ca scop și creșterea încrederii în sine, a depășirii statutului de „caz social” sau „copil problemă”. Li s-a oferit periodic ajutor material (rechizite, alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte).
III. Terapie ocupațională și consiliere vocațională în vederea obținerii unui loc de muncă
Pentru 123 de persoane care au beneficiat de acompaniere pentru găsirea unui loc de muncă, au fost oferite sesiuni de consiliere și terapie ocupațională. Pe lângă implicarea lor în activitățile Atelierului Ocupațional, atelier în cadrul căruia s-au realizat diferite obiecte din lemn (bănci, măsuțe pentru cafea, suport pentru flori, decorațiuni de sărbători sau felicitări etc.), au fost ajutați să dobândească abilitați de muncă în echipă, să respecte un program de lucru și, cu pași mici, s-au făcut progrese în ceea ce privește stima de sine.
IV. Cursuri de calificare profesională
Un număr de 10 tineri au absolvit cursuri de calificare profesională necesare angajării. Ca demersuri specifice, ei au fost pregătiți din punct de vedere social, medical și psihologic, li s-au întocmit dosarele de înscriere. Au fost însoțiți la școlile unde au absolvit o forma de învățământ pentru a-i sprijini să obțină adeverințele sau diplomele de absolvire (au fost situații în care le-a fost refuzată cererea de eliberare a adeverinței de școlarizare, încălcându-li-se astfel un drept), s-au căutat Centre de calificare și în final au fost înscriși. Monitorizarea lor pe parcursul cursului a ajutat și diminuat riscul de a abandona.
V. Acordarea de burse
Cei 10 tineri care au absolvit cursuri de calificare au primit burse care să-i susțină în vederea realizării unui stagiu de practică.
VI. Angajarea tinerilor și adulților
S-a reușit angajarea unui număr de 30 tineri și 43 adulți.
VII. Acordarea de servicii medicale de bază în cadrul cabinetului medical al Centrului de Zi Samusocial și prin intermediul Echipelor Mobile Samusocial
Pentru consultul primar ce nu necesită referirea la specialist, pentru verificarea stării de sănătate a copilului, au fost oferite consultații și monitorizări medicale unui număr de 144 copii. Serviciile medicale de bază au fost asigurate și pentru un număr de 98 tineri (din categoria tineri adulți și din categoria tineri-părinți), dar și pentru 162 persoane adulte. Aceștia au beneficiat de consult medical, monitorizare medicală dar și de tratament gratuit.
VIII. Sesiuni de planning familial și prevenire boli cu transmitere sexuală
Sesiunile de consiliere și planificare familiala, atelierele de bună creștere a copiilor, precum și activitățile de schimb de rol părinte/copil au fost susținute cu regularitate, de două ori pe lună. În total au fost organizate 26 ședințe de acest tip.
IX. Oferirea de ajutor material
187 de tineri si copii au fost sprijiniți material, cel puțin o dată pe lună. Li s-au oferit alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte sau produse de igienă (săpun, șampon, periuțe și pastă de dinți). De fiecare dată când a fost cazul, când situația a impus, li s-au cumpărat rechizite, ghiozdane sau echipament școlar. Alături de aceștia, alte 155 de persoane (peste 35 de ani) li s-a oferit cel puțin o dată ajutor material care a constat în alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte.
X. Consiliere psihologică
Un număr de 111 tineri (categoria tineri și părinți tineri) luați în evidență au beneficiat de cel puțin o ședință de consiliere psihologică.
XI. Voluntariat
Au fost implicați punctual 20 voluntari – doi dintre aceștia fiind foste persoane fără adăpost. Motivația lor de a face ceva pentru persoanele aflate în situația care pentru ei este doar o amintire tristă, a fost una majoră. Aceștia ajută beneficiarii vulnerabili să se igienizeze, îi tund sau bărbieresc, le oferă îmbrăcăminte sau încălțăminte. Restul voluntarilor au fost studenți din România (facultățile de asistență socială sau psihologie, la medicină sau antropologie) sau participanți la schimburi de experiență pe diferite programe educaționale din Belgia, Germania sau Franța.
United Way Romania este alături de Samusocial din România în procesul de consiliere și soluționare a problemelor de ordin socio-economic cu care se confruntă persoanele adulte fără adăpost din București. Le mulțumim încă o dată pentru alegerea de a fi partenerul nostru în această misiune!
Donatie generoasa pentru reinsetia socio-profesionala a persoanelor adulte din Bucuresti / 19.12.2010
descarca (293Kb)
Apel la solidaritate catre Asociatiile de Proprietari si Locatari pentru persoanele adulte fara adapost din Bucuresti / 06.12.2010
descarca (318Kb)
“Aici hainele tale devin mai calduroase!” – o campanie Samusocial din Romania, in parteneriat cu Mercury360, Total Wash şi Nufarul / 18.11.2010
descarca (292Kb)
Amprentarea adulţilor străzii din sectorul 4 este abuzivă şi discriminatorie! / 06.11.2010
descarca (313Kb)
Atelierul de inserţiune socio-profesională, la ceas de sărbătoare! / 11.05.2010
descarca (447Kb)
Samusocial din Romania, la ONGFest 2010! / 06.05.2010
descarca (441Kb)
Asociaţia Samusocial din România solicită Primăriei Municipiului Bucureşti alternative pentru finalizarea unui proiect demarat
în urmă cu 4 ani / 17.03.2010
descarca (66Kb)
Echipele Mobile Samusocial oferă ajutor în stradă persoanelor adulte fără adăpost din Bucureşti / 25.01.2010
descarca (331Kb)
Teatru pentru ajutorarea oamenilor fără adăpost din Bucureşti / 14.12.2009
descarca (425Kb)