Bella Romania ajuta un beneficiar in mare nevoie!
29 martie 2011

Alexandru R., 51 ani, este unul dintre cei care se lupta sa supravietuiasca, fiind in acelasi timp beneficiar al serviciilor noastre. Gasit cazut in strada in luna Ianuarie 2011 de catre Echipele Mobile ale Samusocial, cu degeraturi la ambele picioare, Alexandru a fost transportat de urgenta la spital, internat si supus interventiei chirugicale prin care [...]

Ariadna Ailincei, reporter „Realitatea.net“

1. De unde ati aflat de Samusocial? Am citit despre Samusocial pe blogul unui prieten. Mărturisesc că nu ştiam până atunci că există această asociaţie care se preocupă, cu adevărat, de situaţia oamenilor a căror viaţă se derulează în stradă, cu sau fără voia lor. 2. Cum s-a desfasurat colaborarea cu organizatia? Am colaborat foarte bine cu organizaţia. Şi [...]

Andrei Luca Popescu, reporter „Romania libera“

Cred că echipa de la Samusocial România seamănă cu soldaţii din tranşeele liniei întâi, într-un război în care inamicul e invizibil, dar aliaţii pe care trebuie să îi salveze sunt cât se poate de aproape de noi: oamenii fără adăpost sau rămaşi fără mijloace elementare de supravieţuire.  Munca aceasta nu se poate face doar din spatele [...]

Cu doar 2% putem schimba destine!
16 martie 2011

O data la fiecare 4 ani populatia adultilor strazii se innoieste cu tinerii adulti ai strazii, cei dezinstitutionalizati dar fara solutie de viata. La atingerea majoratului sunt condamnati sa locuiasca in strada. Noi incercam sa-i ajutam si sa ii integram in proiectul nostru de insertie socio-profesionala. Incercam sa le gasim un loc de munca pentru [...]

Dl Valentin Z va vedea numai cu ajutorul vostru!

Cand unii oameni au nevoie de ajutorul semenilor lor, Romanii raspund. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Dl Valenti Z, beneficiar al serviciilor Samusocial din Romania. Povestea lui deja o stiti: Din cauza unui accident de munca, a dezvoltat cataracta la ambii ochi. Acum vede ca printr-o punga de plastic! In plus, in urma unei inselatorii imobiliare, [...]

Oana Craciun, cotidian „Evenimentul Zilei“

1. De unde ati aflat de Samusocial? Am aflat despre organizația Samusocial pe vremea când lucram la ziarul Cotidianul, prin 2006 cred, de la câțiva colegi care au făcut o campanile în ziar, cu povești despre oamenii străzii. Samusocial a fost practic prima organizație care își asumase o statistică, neoficială desigur, privind numărul mare de persoane [...]

Domnul Valentin Z la un pas de operatie!
11 martie 2011

Numai cu ajutorul vostru, al donatorilor, dl Valentin Z este la un pas sa-si recapete vederea si sa-si redobandeasca viata! Multumim celor care au donat pana in acest moment bani. Am reusit sa strange 760 de lei si mai avem nevoie doar de 340 de lei, astfel incat sa putem cumpara cristalinul de care dl Valentin [...]